Mânăstirea Sfântul Nectarie din Aegina
Una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din Balcani și un celebru centru religios.
Vindecătorul miraculos
Unul dintre cele mai vizitate locuri din Aegina este biserica Agios Nektarios (Sfântul Nectarie) și mănăstirea Agia Triada (Sfânta Treime), care se află la un nivel mai înalt, cu vedere spre biserică. Agios Nektarios din Aegina (1846-1920), este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ortodocși greci. A fost recunoscut oficial ca sfânt de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol în 1961. Anual, mii de oameni din întreaga lume vin în Aegina pentru a vizita mormântul lui Agios Nektarios din motive de vindecare, pentru a se ruga la el sau pentru a-i cere binecuvântarea.
Mânăstirea a fost ridicată pe ruinele unei mânăstiri bizantine mai vechi. Începutul lucrărilor de ridicare a mânăstirii a fost rezultatul cerințelor maicilor din zonă. Sfântul Nectarie, protectorul insulei Aegina, a ajutat la ridicarea acestei mânastiri între anii 1904-1910. Cu toate că în acel moment, Sfântul Nectarie era mitropolit de Aegina, el a lucrat și la ridicarea mânăstirii, cărând pietre, aranjând grădinile și făcând și alte asemenea munci. La acel moment, mânăstirea a fost închinată Sfintei Treimi, însă după moartea Sfântului Nectarie, odată cu canonizarea acestuia, mânastirea a primit și un al doilea hram – cel al ocrotitorului și binefacatorului ei, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Moaștele acestuia se păstreaza astăzi în interiorul mânăstirii, fiind puse spre închinarea pelerinilor ce vin cu credința la acestea.
Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul (1846-1920), este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ortodocși greci. A fost recunoscut oficial ca sfânt de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol în 1961. A fost cunoscut ca un mare făcător de minuni, în special ca vindecător al oricărui fel de boală, a fost, de asemenea, un scriitor prolific, teolog, filozof, moralist, educator, poet, ascet și mistic. Mai presus de toate, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul a fost un om al rugăciunii profunde și un muncitor harnic, care a muncit la fel ca toți cei din jurul său, nicio muncă nu a fost vreodată dezonorantă pentru el.