33.000 de bilete la Festivalul Internațional George Enescu

Logo-Festival George Enescu

Miercuri, 6 martie, începând cu ora 12:00, vor fi puse în vânzare biletele pentru Festivalul Internațional George Enescu 2019 (31 august – 22 septembrie, București).

Vor fi cinci mari categorii de bilete, cu prețuri ce variază de la 30 lei până la 210 lei. Iubitorii muzicii vor putea selecta din cele 84 de concerte împărțite în cinci serii: „Mari Orchestre ale Lumii”, „Recitaluri și Concerte Camerale” care integrează și secțiunea „Enescu și Contemporanii”, „Concertele de la Miezul Nopții”, „Muzica Secolului XXI”. Li se adaugă evenimente notabile, precum „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. Ediția 2019 a Festivalului George Enescu își așteaptă publicul în București la: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, dar și în alte 8 orașe: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad și Târgoviște.

Vânzarea biletelor pentru Festivalul George Enescu 2019 se va face online prin intermediul www.eventim.ro, dar și în rețeaua de magazine Eventim (Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Brătianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voievod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca. O parte dintre locurile disponibile în această ediție au fost alocate abonamentelor. Un total de 1.870 de abonamente au fost vândute în cadrul loteriei organizate la finalul anului trecut, reprezentând aproximativ o treime din locurile totale din cadrul Festivalului. Aproximativ 20% din totalul de locuri disponibile au fost puse în vânzare în pachetele agențiilor de turism internațional, iar un procent de 10% este rezervat pentru artiștii invitați și, respectiv, parteneri și oficialități. Biletele individuale puse în vânzare începând cu 6 martie sunt aproximativ 33.000.

2 thoughts on “33.000 de bilete la Festivalul Internațional George Enescu

Comments are closed.