Ce (mai) sărbătorim pe 14 februarie?

Ateneul Roman aniversare

La această dată, în 1888, la București se inaugura Ateneul Român, ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor.

Alegerea locației a fost aspru criticată la acea vreme, fiind apreciată că este prea depărtată de centrul orașului și era foarte greu de ajuns. În 1886 a început construcția actualului edificiu, o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, sub sloganul „Dați un leu pentru Ateneu!”. La recomandarea arhitectului francez Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron, în așa fel încât să se poată folosi fundația (circulară) deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”.

Înălțimea totală a clădirii până în vârful cupolei este de 41 m. În interior, sala de concerte, cu un diametru de 28,50 m, și o înălțime de 16 m, are 600 de locuri la partere și 52 de loji (în total aproximativ 794 de locuri). În 1933 a început ornamentarea frizei, acceptându-se proiectul elaborat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954).  Fresca, începută în 1933 și inaugurată în seara zilei de 26 mai 1939, lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, se întinde deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepția locului unde se află scena. Este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României.

În ziua de 21 martie 2007, cu prilejul  aniversării a 50 de ani de la semnarea, la la 25 martie 1957, a Tratatului de la Roma, care a instituit Comunitatea Economică Europeană, pe zidul Ateneului Român a fost așezată o placă spre a marca includerea acestui monument pe lista Patrimoniului European, aprobată cu ocazia Consiliului informal al miniștrilor culturii din Uniunea Europeană, care a avut loc la Berlin, la 13 februarie 2007. Imaginea Ateneului a figurat pe bancnota de 100 lei (emisă în 1966) până în 1989, în prezent fiind reprodusă pe cea de 5 lei (emisă în 2005).

2 thoughts on “Ce (mai) sărbătorim pe 14 februarie?

Comments are closed.