Program. Muzeele, deschise toată noaptea

0
18 mai- muzeele, deschise toata noaptea

Ediția 2019 a Nopții Muzeelor va avea loc, în toată țara, în acest weekend- programul îl găsiți pe Facebook.

În România, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum. Anul acesta se organizează circuitul clasic din București, dar conceptul a fost uneori preluat și de către alte orașe precum: Sibiu, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Galați sau Baia-Mare. Organizații culturale noi s-au alăturat anul acesta: galerii de artă, spații neconvenționale, studiouri creative sau de testare a noilor tehnologii, teatre, licee, universități, filarmonici, opere, arhive, biblioteci, închisori ale represiunii comuniste de tip memorial, case ale experimentelor, o casă de licitație, o casă ecologică prototip, bănci, cartiere creative, o fermă a animalelor, o moară de hârtie etc.

Sunt și entități muzeale sau culturale noi, chiar și biserici, aflate la prima lor prezență la Noaptea Muzeelor: Muzeul de Artă Recentă București, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor, Galeria de Stări și Obiecte București, Teatrul de Revistă Tănase București, Forum Apulum Alba-Iulia, Vadon Cinegetica Sf. Gheorghe, Muzeul Arcani Gorj, Galeria Alchimia Iași, Atelierul Geza Vida din Baia-Mare, Biserica Evanghelică Sibiu. Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. Primul eveniment de acest gen l-a reprezentat cel ce s-a desfășurat în anul 1997 în Berlin. Conceptul de acces gratuit a fost foarte bine primit astfel că în scurt timp a crescut foarte mult numărul instituțiilor organizatoare, precum și numărul de vizitatori. În 1999 manifestarea a fost preluată în Franța sub denumirea de „Primăvara muzeelor” (Printemps des musées), la propunerea Ministerului francez al culturii și comunicării, ea desfășurându-se primăvara, într-o zi de duminică. Ulterior (2001) evenimentul a fost organizat în toate țările semnatare ale convenției culturale a Consiliului Europei, fiind pus sub înaltul patronaj al Secretarului său General și având ca public țintă în special persoane aflate în proximitatea muzeelor. În 2005 acest eveniment este mutat pe durata nopții și schimbă publicul țintă, adresându-se tinerilor și familiilor ce își fac program în această perioadă, renăscând sub denumirea actuală – „Noaptea Muzeelor” și extinzându-se în toată Europa. El este organizat în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, data adoptată de ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor) drept Ziua Internațională a Muzeelor. Începând din 2011, ICOM se alătură UNESCO și Consiliului Europei în patronarea acestui eveniment.

Program- AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *