ART IN/SANE- lucrări realizate în spitalele psihiatrice, în atenția publicului

ART IN/SANE

Expoziția ART IN/SANE este situată la granița dintre artă și știință, adresându-se specialiștilor, desigur, dar în foarte mare măsură și publicului larg.

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expoarte, în parteneriat cu Secția de Științe Medicale a Academiei Române, Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer” si Radio România Actualități, organizează, în premieră pentru România, prima expoziție de artă psihopatologică – „ART IN/SANE, Expresia plastică în psihopatologie”.

Expoziția ART IN/SANE reprezintă prima încercare de a face accesibile, pentru publicul larg, lucrări de artă (desene, gravuri, picturi) din mai multe perioade și din mai multe instituții psihiatrice din România.

Se lansează astfel în spațiul public, tema importanței artei psihopatologice ca parte a patrimoniului cultural, național și transnațional, precum și a contribuției pe care expunerea în galerii și muzee de artă  o are pentru reducerea stigmatizării bolnavilor psihici, a marginalizării și a excluderii sociale a „artiștilor-bolnavi”.

Coordonatorul științific al proiectului, prof. dr. Valentin Veron Toma, sustine că “expoziția ART IN/SANE este situată la granița dintre artă și știință, adresându-se specialiștilor, desigur, dar în foarte mare măsură și publicului larg. Acest eveniment setează premisele pentru o dezbatere privind oportunitatea de a aduce expresia plastică din spațiul izolat al spitalului în spațiul public. În România nu a fost constituită, încă, o colecție la nivel național, și nu avem un muzeu de artă psihopatologică, însă expoziția ART IN/SANE face un pas în această direcție, punând laolaltă lucrări realizate în câteva spitale psihiatrice”.

Pentru prima dată sunt expuse lucrări care vorbesc despre munca și strădaniile în domeniu ale specialiştilor români, începând cu colecția prof. dr. Aurel Romila, deschizător de drum în domeniul terapiei prin artă, căreia i se alătură colecția Spitalului de Psihiatrie ”Eftimie Diamandescu”,  a Spitalul de Psihiatrie ”Voila” precum și alte colecții private.

Expoziția “ART IN/SANE, Expresia plastică în psihopatologie”, se va desfășura în perioada 5-30 iunie 2019, în Sala Cupola a Bibliotecii Academiei Române (Bucuresti, Calea Victoriei nr.125), fiind deschisă publicului larg în intervalul orar 10.00-16.00.