Arta aduce lumină în penitenciarul de la Goian

O expoziție inedită din 60 de fotografii artistice realizate de către copiii care își ispășesc pedeapsa la penitenciarul de la Goian a fost inaugurată la Chișinău.

Într-un laborator special amenajat pe teritoriul penitenciarului nr.10 de la Goian, 12 băieți cu vârstele curpinse între14 și 18 aniau descoperit, cu ajutorul experților, magia proceselor de developare a fotografiei şi interpretarea semnificației propriilor fotografii și pe cele ale colegilor lor.

”Am îndrăgit foarte mult fotografia clasică <pe film>, cu developare, fixare, editare pe calculator. Îmi pare mult mai interesant decât cu mobilul. E ca o vrajă! Acasă aveam o cutie de la pantofi cu fotografii vechi. Rude îndepărtate de-ale noastre. Bărbați cu mustăți și haine militare, copii în uniformă școlară, un preot cu o cruce mare pe piept. Vreau să le mai văd. Cu alți ochi, cu ochi de fotograf profesionist,” spune unul dintre autorii fotografiilor.

Folosind echipamentele și substanțele chimice necesare pentru developarea peliculelor, copiii au practicat fotografia în formula ei clasică: cu peliculă și laborator pentru developare, urmând apoi scanarea și editarea în Photoshop și Light Room. Reintegrarea socială prin intermediul artelor este un răspuns mai puțin tradițional nevoii de educație a copiilor aflați în detenție, oferind o alternativă fiabilă pentru problema excluziunii sociale și izolării lor.

„Pentru mine acest proiect este unul de suflet: pentru că sunt nu doar ministru, ci și mamă,”  a spus Victoria Iftodi, Ministra Justiției din Republica Moldova. „Dorința noastră cea mai mare este de a umaniza aplicarea normei penale. Ea este, de fapt, ultima măsura pe care trebuie să o aplice statul și sper că judecătorii vor aplica pe deplin măsurile alternative pedepsei penale.”

”În timp ce milioane de tineri din întreaga lume celebrează în fiecare zi progresul conectivității globale, acești copii nu ar trebui să rămână invizibili și muți,” a spus Desiree Jongsma, Reprezentanta de țară UNICEF în Moldova. ”Chiar dacă spațiul lor fizic s-a redus, anul trecut orizonturile lor s-au lărgit datorită unei inițiative inovatoare, de a-i conecta la lume printr-o cameră obscură de developare a fotografiilor.”

Expoziția de fotografii inaugurată urmărește sensibilizarea publicului și factorilor de decizie, demonstrând posibilitățile unor abordări mai creative în ceea ce privește educația și reintegrarea socială a tinerilor aflați în detenție.

”Fotografia nu doar afișează fapte – ea conține anumite povești, trezește sentimente și împărtășește publicului emoțiile unui fotograf în momentul în care acesta apasă pe butonul de fotografiere. Artele vizuale, în special fotografia, oferă un nou sens vieții și alimentează speranțele. Este o modalitate nouă, simplă şi eficientă pentru ca acești copii deținuți să se simtă parte din societate”, susține Doina Dumbrăveanu-Munteanu, directorul Asociației Obștești pentru Arhive și Documente Fotografice “A-DOF”.

Copiii de la penitenciarul Goian au beneficiat și de 25 de sesiuni interactive de instruire privind artele vizuale și estetica fotografiei, cu aplicații practice. Totodată, ei au învățat să elaboreze și texte pentru fotografii, urmând ca, la final, să capete un minim necesar pentru practicarea, pe viitor, a meseriei de fotograf. Cu toate acestea, proiectul nu a avut drept scop dezvoltarea și formarea competențelor tehnice excelente.

”Ne-am propus sa-i încurajăm pe tinerii din penitenciar să caute scene și să capteze imagini care le exprimă cel mai bine lumea interioară”, a afirmat Nicolae Pojoga, expert-formator în cadrul proiectului.

”Nu știam că un mănunchi de raze de lumină în contrast cu simple umbre ale obiectelor poate să exprime atâtea sentimente,” spune unul dintre discipolii săi. ”Încerc să studiez acest fenomen simplu și observ atâtea lucruri neobișnuite: trecerea timpului, schimbarea dispoziției mele. Odată mi s-a părut că aș putea scrie o poezie despre toate acestea, dar mi s-a făcut rușine de ceilalți… La noi nu se cuvine să fii sentimental.”

Cei 12 participanți la proiect au creat în condiții care sunt sub minimumul dotării unui atelier fotografic clasic: fără lumini controlabile, fără optici performante și, în sfârșit, cu un număr redus de elemente și obiecte necesare. Fiecărui deținut i s-au oferit câteva aparate de fotografiat ieftine, de unică folosință, echipate cu filme de 35 mm, cu foarte puține oportunități tehnice de manevră, pentru a-și documenta viața, exprimându-și preocupările și emoțiile cu ajutorul obiectivului.

Proiectul „Facilitarea reintegrării sociale a copiilor din penitenciarul nr.10 Goian prin valorificarea potențialului lor intelectual și cultivarea unor abilități noi prin intermediul artelor vizuale” s-a desfășurat anul trecut și a avut o durată de 6 luni, fotografiile fiind realizate de către adolescenții din Penitenciarul nr.10 Goian în perioada iulie-decembrie 2018. Implementarea acestui proiect-pilot inedit a fost posibilă datorită eforturilor Asociației Obștești pentru Arhive și Documente Fotografice “A-DOF”, susținerii financiare din partea UNICEF Moldova, dar și a cooperării din partea partenerilor principali de implementare – administrația Penitenciarului nr.10 de la Goian și Administrația Națională a Penitenciarelor a Ministerului Justiției. Acest proiect ar putea fi replicat atât în alte instituții penitenciare, cât și cu alte grupuri-țintă.

Mai multe fotografii găsiți aici.

1 thought on “Arta aduce lumină în penitenciarul de la Goian

Comments are closed.