Parcul Titan găzduiește cea de- a 5-a ediție Asian Food Fest

0

Între 23 și 25 mai, Parcul Titan din București va găzdui cea de-a 5-a ediție a Asian Food Fest, festival dedicat bucătăriilor asiatice. Intrarea este liberă.

La Asian Food Fest, vizitatorii vor avea ocazia să deguste sute de preparate tradiționale din 15 țări: Japonia, India, Vietnam, Filipine, China, Siria, Iran, Turcia, Sri Lanka, Thailanda, Pakistan, Nepal, Liban, Indonezia, Coreea de Sud.

Festivalul reunește o selecție diversificată, prezentată de peste 70 de expozanți. Aceștia pregătesc pentru vizitatori de la preparate calde și supe aromate, la deserturi rafinate și street food popular în metropolele asiatice.

Printre atracțiile culinare ale ediției din acest an se numără:

  • Supa ramen, variate mixuri de sushi, mochi, prăjiturile tradiționale din orez glutinos, și cheesecake specific asiatic (Japonia);
  • Chifle Bao (diverse umpluturi) și furnici în copac (China);
  • Curry massaman, un tip de curry care este combinat cu diverse sortimente de carne (pui, vită) și ingrediente ca: lapte de cocos, tofu, cardamom etc.; tom yum, supe thailandeze fierbinți, acre și cu arome puternice; înghețată rulată (Thailanda);
  • Mandu, pachețele de primăvară specifice Coreei de Sud;
  • Samosas, produse de patiserie specifice umplute cu diverse ingrediente, unele inclusiv cu carne; butter chicken – murgh makhani- preparat indian popular cu pui marinat, și sos bogat, cremos și aromat din roșii, unt, smântănă și condimente (India și Pakistan);
  • Kottu Rotti, un amestec de paste cu legume proaspete, carne (pui, porc, vită sau fructe de mare) si condimente, în special curry (Sri Lanka);
  • Banh Bao, găluște pufoase umplute cu carne și legume și Pho, supă savuroasă cu tăiței din orez, bulion limpede, aromatizată cu condimente, carne (vită sau pui) și toppinguri proaspete, servită cu ierburi și sosuri (Vietnam);
  • Chicken Sisig, o variantă a clasicului Sisig (carne tocată de porc, prăjită și condimentată cu ceapă, ardei iute și suc de calamansi), dar cu carne de pui; palabok (preparat din tăiței de orez cu sos de creveți, toppinguri diverse și un gust unic și bogat); siomai – găluște aburite sau prăjite, umplute cu carne tocată și condimente, servite adesea cu sos de soia și calamansi (Filipine);
  • Fructe de mare, inelele de calamar, creveții și caracatița, toate aceste fructi de mare făcând parte din gastronomiile multor țări asiatice;
  • Knafeh (cataif sau kunefe), baclavale, sarailii și alte deserturi orientale din Liban și Turcia;
  • Băuturi asiatice tradiționale, inclusiv bubble tea, sucuri de fructe exotice, ceaiuri aromate, bere asiatică, vinuri rare și sake japonez.

Pentru cei care urmează diete speciale, festivalul include preparate vegane, fără gluten sau fără zahăr, precum și salate, deserturi ușoare și sucuri naturale.

Zilnic, pe scena amenajată lângă lacul din Parcul Titan, vor avea loc spectacole tradiționale și artistice:

•           Dansuri de Bollywood, spectacole K-pop și K-dance (India, Coreea de Sud);

•           Show-uri cu tobe coreene (samulnori) și geta beraya (Sri Lanka);

•           Dansuri filipineze, belly dance (Turcia) și street dance filipinez;

•           Parade de costume tradiționale și prezentări culturale.

Serile vor fi animate de petreceri tematice:

•           Vineri, 23 mai – K-Pop Party, cu muzică coreeană K-pop și DJ Lady Stardust;

•           Sâmbătă, 24 mai – Asian Party, atmosferă eclectică cu Pixar Stelar;

•           Duminică, 25 mai – Oriental Party, încheiere festivă pe muzică Bollywood și influențe asiatice variate cu DJ și MC Giri Sisodiya.

Ateliere creative și activități pentru toate vârstele

Pe lângă zona de food court, vizitatorii vor descoperi o secțiune dedicată activităților recreative și atelierelor de artă asiatică, organizate de Creative Arts Center. Copiii și adulții vor putea participa gratuit la:

  • pictură pe ceramică, evantaie, pietre și felinare;
  • origami, caligrafie japoneză, chineză și coreeană;
  • bazele Acupuncturii Chineze;
  • chopsticks Challenge & Semne de Carte;
  • atelier yukata susținut de „Kitsuke Keiko”;
  • atelier de pictură pe evantaie coreene;
  • atelier Norigae, pictura pe evantai coreean, titirez;
  • atelier coafură japoneză;
  • atelier de rangoli:
  • atelier de pictură cu nisip;
  • jocuri tradiționale coreene precum cele din celebrul serial Squid Game.

Pe Lacul Titan, iubitorii de activități pe apă vor putea să se plimbe cu Dragon Boat (ambarcațiune specifică Chinei)  și caiace, împreună cu cei de la Kayak Champions.

Program:

  • Vineri, 23 mai: orele 14.00 – 22.00
  • Sâmbătă & duminică, 24-25 mai: orele 10.00 – 22.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *