Festivalul Copilăriei: programul complet al activităților de 1 Iunie

0

Festivalul Copilăriei îi așteaptă pe cei mici, pe 1 iunie, cu activități diverse în Parcul Bazilescu, Parcul Kiseleff, sediul Primăriei și Pădurea Băneasa.

Cei mici sunt așteptați cu ateliere de colorat, spectacole captivante și activități care îmbină joaca cu învățarea: pictură pe față, coronițe și brățări handmade, teatru de păpuși, dansuri pline de energie și un photobooth pentru amintiri haioase.

Peste 500 de copii vor urca pe scenă cu momente de muzică, balet, jazz și folclor. În jurul lor vor prinde viață personajele din povești, asfaltul se va colora cu desene de cretă, iar decorul va fi completat de baloane de săpun. De asemenea, trecătorii pot asista la demonstrații spectaculoase cu câini antrenați și autospeciale, vor putea gusta din deserturile copilăriei (clătite calde, înghețată artizanală, popcorn și vată de zahăr) sau vor pute adopta animăluțe.

Program PARCUL KISELEFF  (zona scenei)

10:00 – 13:00Ateliere de creație, experimente chimice și teatru de păpuși pentru copiiLiceul Teoretic ”Mihai Ionescu”
10:00 – 11:00Ziua Copilului în pași de energieWorld Class
11:00 – 12:00Moment artistic de balet clasicAnsamblul Arabesque
12:00 – 13:00Moment artistic – muzică și dansuri tradiționaleAnsamblul folcloric ”Bucură-te, București!”
13:00 – 14:00Moment artistic – dans în pași de jazzSwing Steps Bucharest
14:00 – 15:00Moment artistic – muzică cantoTrupa duet ”Golden Sisters” & Grupul ”Friendship”
15:00 – 15:30Moment artistic – dansTrupa de dans Mai&Dance
15:30 – 16:00Performance MuzicalAmely
  10:00 – 20:00Standuri Clătite, Vată de zahăr, Înghețată Artizanală, Popcorn  Anastasia Events

Program PRIMĂRIA SECTORULUI 1

10:00 – 11:00Desene pe asfaltȘcolile de Artă
11:00 – 12:00Recital 500 de copii „Ora Copiilor”Corul Madrigal, Cantus Mundi
12:00 – 13:00Defilare Personaje de PovesteTeatrul Ion Creangă
10:00 – 18:00Jocurile Copilăriei – Desene cu cretă pe asfalt, Baloane de săpunPrimăria Sectorului 1
12:00 – 17:00Ateliere educatie digitală Scoala din viitor & Fundatia VodafoneVodafone
12:00 – 17:00Autospeciale Câini antrenați pentru salvareSalvamont România
12:00 – 17:00Prezență, activități educative și demonstrații pentru copiiPoliția Locală Sector 1
12:00 – 17:00Atelier Ciubotorașul – Copii meșteșugariColloris
12:00 – 17:00AutospecialeBrigada Specială a Jandarmeriei Române
12:00 – 17:00AutospecialeBrigada Rutieră
12:00 – 17:00Autospeciale și Câini de intervențieJandarmeria Română
12:00 – 17:00Cursuri Prim-AjutorCrucea Roșie
14:00 – 16:00Proiecție FilmPrimăria Sectorului 1

Program PARCUL BAZILESCU

10:00 – 16:00Ateliere de creație: Pictură pe fațăConfecționare brățăriConfecționare coronițeCursuri de dansPhotoboothAsociația pentru respectarea tradițiilor și sprijinirea tinerilor
11:00 – 15:00Stand adopție animalePrimăria Sectorului 1 – Direcția Protecția Animalelor și Naturii
11:00 – 15:00Autospeciale Câini de intervențieJandarmeria Română
11:00 – 15:00AutospecialeBrigada Rutieră

Program PĂDUREA BĂNEASA

10:00 – 18:00Închiriere bicicletePrimăria Sectorului 1
11:00 – 12:30 13:00 – 15:00Punerea la dispoziția publicului a 2 cabaline de la Herghelia NaționalăRegia Națională a Pădurilor – Romsilva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *