Fără popcorn! Mergem la teatru în februarie

cursa de soareci TNB februarie

Trei spectacole pe care aveți ocazia să le (re)vedeți la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București în luna februarie.

Cea mai longevivă piesă a tuturor timpurilor, ”Cursa de șoareci” de Agatha Christie, vă așteaptă la Sala Mare, în 7 și 23 februarie 2020, de la ora 19.00.  În regia lui Erwin Șimșensohn și cu o distribuție alcătuită din binecunoscuți actori TNB, ”Cursa de șoareci” este o poveste plină de suspans, ce îmbină umorul negru, situațiile-limită, emoția și jocurile întortocheate ale minții. Un idilic decor britanic devine peste noapte locul de desfășurare a unui formidabil policier, în care fiecare gest reprezintă o potențială probă judiciară.

TRAILER

 În anul 2018, juriul concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului” , organizat în fiecare an de UNITER, a desemnat câștigătoare piesa ”Matilda și Groparii”, scrisă de Stela Giurgeanu. În 2019, sub egida Centrului de Cercetare si Creație Teatrală ”Ion Sava” al TNB, piesa a fost pusă în scenă la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București, regia spectacolului fiind semnată de Mircea Rusu.  Puteți vedea o avanpremieră a spectacolului pe 7 februarie 2020, la Sala Atelier, începând cu ora 20.00. Premiera oficială a piesei este programată să aibă loc pe data de 15 februarie 2020. Din distribuția spectacolului fac parte: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieșu, Fulvia Folosea și Lari Giorgescu, iar scenografia este semnată de Gabi Albu.

”UFO”, una dintre cele mai spectaculoase montări de la TNB, în regia lui Bobi Pricop, are o nouă reprezentație, joi, 6 februarie 2020, de la ora 20.00, la Sala Pictura.  Poveștile unor oameni simpli care s-au întâlnit cu extratereștrii sunt expuse într-un mod hi-tech, cu proiecții live, videomapping și multe efecte speciale. O montare care sparge propriile convenții, făcând din realitate artificiul suprem, iar din suflet – performance. În distribuție se găsesc actorii Ada Galeș, Raluca Aprodu, Medeea Marinescu, Mihai Călin, Ciprian Nicula, Ion Caramitru și Alexadru Potocean.

1 thought on “Fără popcorn! Mergem la teatru în februarie

Comments are closed.