„Bucătăria Hoinară” se întoarce

0

Lansarea albumului de fotografie și a filmului „Bucătăria Hoinară se gătește de plecare” de Răzvan A. Voiculescu.

Evenimentul va avea loc sâmbătă 13 mai, ora 17.00 la Căminul cultural Jurilovca, Str. 1 Mai, nr. 3. Participanții vor asista la lansarea filmului și a ultimului album de fotografie din trilogia „Bucătăria hoinară”. Intrarea este gratuită iar albumul va putea fi achiziționat cu autograful autorului.

Înainte dar și după lansarea-eveniment, oaspeții sunt invitați să exploreze Jurilovca, participând la activitățile  pregătite pentru weekend: prânz pescăresc lângă lotca pescarului, cântece lipovenești cu grupul Juraveli, demonstrație de împletit plase pescărești.

„Bucătăria Hoinară se gătește de plecare” este un album foto care împletește gastronomia cu călătoria, fotograful și echipa lui mergând prin diverse colțuri ale țării pentru a descoperi bucătării străvechi în care bătrânii gătesc ca odinioară. Imaginile din album imortalizează această lume plină de gusturi și arome în povești de care să se bucure și generațiile care vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *