Armata țaristă și apele minerale. Pucioasa și Băile Olănești

Ce au în comun cele două, în afara izvoarelor cu ape minerale?

Un „Izvor al tămăduirii”

Cu toate că Pucioasa este atestată din anul 1538, izvoarele de sulf și iod au fost descoperite în 1828, făcând cunoscută localitatea și transformând-o într-o destinație pentru tratament (într-o atestare documentară, orașul apare ca „Piatra Pucioasa”). În 1791, localitatea figura pe o hartă austriacă, iar în 1835 pe una rusească. După anul 1828, când izvoarele sulfuroase au fost descoperite de un medic militar rus ajuns aici în timpul ocupației țariste a Țării Românești, localitatea s-a dezvoltat ca stațiune balneoclimaterică, luând denumirea de Pucioasa, datorită apelor minerale sulfuroase concentrate de aici, numite popular pucioasă.  Astfel, s-ar părea că generalul Kiseleff, odată cu sosirea sa la Târgovişte (27 iunie 1832), ar fi vizitat şi Pucioasa. După unele surse, Kiseleff a făcut mai multe călătorii acolo în scop curativ. După sesizarea valorii intrinseci a zăcămintelor de ape minerale de la Pucioasa, generalul rus avea să investească în acest sens, influienţat fiind de un proprietar din vecinătate (boier Belu), cumpărând sursele de apă termală de la ţăranii care locuiau acolo și înfiinţând un stabiliment de băi cu 14 încăperi. Au devenit renumite în țară și în străinătate, după ce, în anul 1873, acad. dr. chimist Bernath Lendway Alfred le-a prezentat la Expoziția de la Viena și s-a constatat că au cea mai mare concentrație de substanțe minerale din Europa (”Pucioasa – file de monografie”, Dumitru Stancu, 2003). Primul medic balnear în localitate a apărut în anul 1885. După cum spun specialiștii, bolnavi din întreaga țară veneau spre ea ca spre un ”Izvor al Tămăduirii”. Începând cu perioada interbelică, viața orașului Pucioasa a devenit înfloritoare oferind deopotrivă posibilități de tratament, dar și de agrement.

”Apele tămăduitoare” ale Olteniei

Vechimea orașului Olănești se identifică  dată cu existența descoperii izvoarelor. Apele minerale de la Olănești sunt menționate prima dată într-un hrisov din 1760 fiind numite „ape tămăduitoare”, acestea aflându-se pe moșia clucerului Toma Olănescu care construiește primele camere de băi. De aici și numele de Băile Olănești. Printre poveștile mai puțin cunoscute este și cea de la mijlocul secolului XIX, când, în anul 1848, după înăbușirea revoluției, Alexandru Rujinski, locotenent în armata țaristă, rămâne în Băile Olănești, căsătorindu-se cu Masinca, fiica și moștenitoarea lui Toma Olănescu El a devenit administratorul averii acesteia, conform legii lui Caragea (1818). Acesta, intuind potențialul izvoarelor minerale de la Olănești, îmbunătăţeşte condițiile de tratament oferite bolnavilor în Băile Alexandreski, cum le botezase, după numele ţarului Alexandru I. În vederea popularizării stațiunii, acesta publică primul afiș publicitar din Principate, în care oferea celor veniți aici: încăperi spațioase pentru cazare şi tratament, un magazin din care se puteau achiziţiona la preţuri modice cele necesare hranei, un cazinou pentru distracţie, grajduri pentru adăpostirea cailor celor care veneau la tratament. Ca un fapt interesant, practica modernă de a consemna părerilor vizitatorilor, se pare că era folosită în stațiune. În biroul administrației era o condică (jurnal) în care vizitatorii erau rugați să scrie cum s-au simțit, dacă au fost bine tratați și dacă au găsit d-ale mâncării la prețuri convenabile. Fostul locotenent Alexandru Rujinski va rămâne conducătorul moșiei Olănescu, încercând să popularizeze apele minerale și stațiunea, până la moartea sa în 1858 (Ion AL Popescu – ”Băile Olănești – file de istorie”, 1996).

În 1868, dr. Carol Davila împreună cu același acad. dr. chimist Bernath Lendway Alfred, fac analiza chimică a apelor, evidențiind 40 de izvoare. Se ridică primele stabilimente de tratament. Anul 1873 se poate socoti anul apariției stațiunii, deoarece în acest an apele locului duse la diferite expoziții ale Europei, revin cu medalii de aur (Expoziția Internațională de la Viena), astfel că așezare intră în atenția lumii, fiind comparată cu tratamentele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains.