Sprijin pentru programul de prevenire a separării copilului de familie

0

Părinții sunt susținuți să îmbunătățească condițiile de trai ale familiei și să-și păstreze copiii alături, pentru creșterea acestora într-un mediu sigur și confortabil.

Fiecare adult poate contribui la programul “Familia, întregul meu”, dezvoltat de Hope and Homes for Children.

„Pentru orice copil, familia este universul întreg. Este spațiul iubirii, al siguranței și al împlinirii potențialului maxim. De aceea, credem cu tărie că locul copiilor este acasă, alături de oamenii lor dragi. Atunci când lucrăm la închiderea unui orfelinat, cea mai mare dorință a noastră este ca alți copii să nu mai trăiască chinul instituționalizării. În 26 de ani de activitate, am susținut prin intermediul programului Familia, întregul meu 43.400 de copii. În ultimii 2 ani, cu suportul DOUGLAS România, 60 de copii au fost ajutați să rămână alături de familiile lor”, a declarat Nicoleta Marcu, director de Fundraising și Comunicare Hope and Homes for Children România.

Pentru fiecare DOUGLAS Advent Calendar Makeup și Advent Calendar Men, cumpărate de clienți, în perioada 1-31 decembrie 2024, compania privată va oferi 10 lei Fundației Hope and Homes for Children, în limita sumei de 50.000 lei. Campania se derulează în cele 45 de magazine fizice din toată țara, dar și în magazinul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *