Rock star cu bonetă și polonic

Cum au devenit bucătarii vedete rock

Emisiunile culinare precum Top Chef atrag milioane de telespectatori. Publicul se uită cu nerăbdare săptămânal pentru a urmări bucătari celebri, îmbrăcați impecabil, care oferă sfaturi sau critică o varietate de feluri de mâncare. Succesul acestor emisiuni poate fi de lungă durată. Serialul documentar Chef’s Table este difuzat din 2015. Acesta prezintă bucătari virtuoși din întreaga lume, care ar părea să aibă un număr nesfârșit de povești și rețete elaborate. Nathalie Louisgrand, conferențiar și cercetător, Grenoble École de Management (GEM), explică de ce, astăzi, bucătarii par să fi atins un statut de rock-star pe care colegii lor de altădată abia și l-ar fi putut imagina. Ea subliniază că „drumul până la o astfel de admirație profesională a fost lung și anevoios”.

Murdărie, căldură, cărbuni și alcoolism
De la deschiderea primelor restaurante, în jurul anului 1860, și până în prima jumătate a secolului al XX-lea, meseria de bucătar nu a fost una atractivă. Primul motiv a fost faptul că lucrau în medii întunecate și toxice. Într-adevăr, bucătăriile erau adesea situate în subsoluri, iar aburii care le umpleau păreau să vină din… gurile iadului. Aceste locuri nu aveau practic nicio ventilație, nu aveau lumină și erau întotdeauna supraîncălzite. Penele de pasăre împânzeau podeaua murdară, care era, de asemenea, plină de sânge de animale și de apă murdară de la spălarea vaselor. În plus, utilizarea cărbunelui pentru gătit în aceste spații înguste a cauzat în mod regulat moartea prematură a multor persoane care lucrau acolo. Inhalarea unor cantități mari de vapori toxici de dioxid de carbon timp de mai multe ore pe zi a dus la insuficiență renală, boli pulmonare și alte boli care au redus semnificativ speranța de viață. După cum spunea faimosul bucătar Antonin Carême (1783-1833), care a murit destul de tânăr: „Cărbunele este cel care ne omoară, dar ce contează?”.

Opinia publică cu privire la bucătari a fost, de asemenea, una negativă. Aceștia erau adesea prezentați ca fiind personaje murdare, unsuroase, cu o înclinație spre alcool.

În cartea Down and Out in Paris and London (1933), George Orwell a făcut o descriere virulentă a vieții sale zilnice în bucătăriile unuia dintre cele mai importante hoteluri din capitala franceză, pe care a preferat să nu-l numească. Potrivit acestuia, bucătarul-șef „este un artist, dar arta lui nu este curățenia”. Dimpotrivă, „într-o anumită măsură, el este chiar murdar pentru că este un artist, căci mâncarea, pentru a arăta inteligent, are nevoie de un tratament murdar”. Conceptul de igienă nu era la fel ca în prezent, iar inspecțiile nu se efectuau la aceleași standarde exigente.

Secolul XX, secolul recunoașterii
În ciuda acestui fapt, prima jumătate a secolului XX a marcat începutul turismului gastronomic. Ghidul Michelin și sistemul său de stele au apărut, mai întâi în Franța, apoi în alte țări europene. Acesta a contribuit la promovarea și legitimarea bucătarilor de top. Mai târziu, în anii 1950, televiziunea i-a adus în atenția unui public și mai larg, datorită programelor culinare. Raymond Oliver, în Franța, și Fanny Cradock, în Marea Britanie, au fost primii care au găzduit o lungă serie de programe de televiziune care au ridicat profilul bucătarilor și i-au propulsat pe cei mai buni dintre ei spre celebritate.

Ulterior, bucătari precum Joël Robuchon în Franța și Mary Barry în Marea Britanie au folosit cu pricepere mijloace de comunicare precum televiziunea și radioul sau au publicat cărți de rețete pentru a-și crește profilul public. Începând cu această perioadă, mulți dintre ei s-au asociat, de asemenea, cu mărci industriale în scopuri publicitare. De-a lungul anilor, cei mai mari dintre ei – cum ar fi Paul Bocuse și Alain Ducasse în Franța, Gordon Ramsay sau Heston Blumenthal în Marea Britanie – au reușit să își transforme reputația în imperii. Pe lângă propriile restaurante, au achiziționat braserii, au deschis localuri în străinătate, au înființat institute de formare și au publicat propriile reviste gastronomice.

Gastronomia 2.0: bucătarii abordează rețelele de socializare
Trecerea la secolul XXI și apariția rețelelor de socializare au schimbat modul în care bucătarii câștigă notorietate. Nu mai este suficient să fie excelenți în bucătărie, ci trebuie să știe să își gestioneze imaginea. Rețelele de socializare le permit să își răspândească povestea, să își modeleze imaginea și să aibă influență. De exemplu, Gordon Ramsay are un număr impresionant de 14 milioane de fani pe Instagram. El este urmat de Jamie Oliver, cu 9,5 milioane de fani. În multe cazuri, bucătarii sunt, de asemenea, asistați de agenții de presă pentru a-și dezvolta strategia de marketing și pentru a obține cea mai bună acoperire mediatică posibilă.

De asemenea, în ultimii ani a apărut un nou tip de bucătar, cum ar fi Jean Imbert. Complet necunoscut înainte de victoria sa la Top Chef France în 2012, acesta a profitat din plin de mass-media și de rețelele de socializare, postând în mod regulat pe contul său de Instagram alături de celebrități precum Beyoncé sau Robert de Niro. De asemenea, este considerat unul dintre cei mai influenți și inovatori bucătari ai generației sale.

În Marea Britanie, Poppy O’Toole, care a fost instruită într-un restaurant cu stele Michelin, și-a pierdut locul de muncă în timpul pandemiei și a început să posteze videoclipuri în care gătește pe TikTok sub pseudonimul @poppycooks. Ea are acum 1,5 milioane de urmăritori și un contract pentru o carte.

Bucătarii de top din ziua de azi sunt celebrați, admirați și ascultați. Alături de cântăreți, actori și fotbaliști, aceștia se numără în prezent printre cele 50 de personalități preferate de francezi și britanici. Dar, în spatele întregului fast și farmec, este important să ne amintim că aceasta este încă o profesie solicitantă și dificilă, care necesită o dedicare profundă și o disciplină de fier.