S-a lansat aplicația care îți găsește parteneri de călătorie, de ieșiri la teatru și cafea sau de proiecte de business
După ani în care platformele sociale au fost construite în jurul conversațiilor scurte și al algoritmilor care favorizează timpul petrecut în aplicație, începe să se contureze o nouă direcție: social discovery, un concept care pune accent pe compatibilitate și interese comune, prin care utilizatorii caută relații autentice și persoane alături de care să împărtășească experiențe din viața reală.
Nevoia unor astfel de platforme este susținută și de datele europene. Potrivit raportului „Social Connections and Loneliness in OECD Countries” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), publicat în 2025, privind conexiunile sociale, în 22 de state europene aproximativ 8% dintre oameni declară că nu au niciun prieten apropiat, iar interacțiunile față în față cu prietenii și familia au scăzut constant în ultimii ani, fiind înlocuite treptat de comunicarea la distanță.
În paralel, primul studiu privind singurătatea, realizat la nivelul Uniunii Europene de Joint Research Centre (serviciul de știință și cunoaștere al Comisiei Europene), arată că mai mult de unul din trei europeni (35% ) se simte singur cel puțin o parte din timp.
În acest context, apar tot mai multe platforme care încearcă să transforme conexiunile digitale în întâlniri și experiențe reale.
În România, acest nou concept este adus de start-upul Soulday, care și-a lansat oficial platforma la început de iulie. Dezvoltată de antreprenori români și susținută prin investiție românească, Soulday utilizează inteligența artificială și analiza compatibilității psihologice pentru a conecta oameni care împărtășesc valori, stiluri de viață și moduri similare de a relaționa.
De la conversații online la experiențe împărtășite în viața reală
Tot mai mulți utilizatori nu caută doar conversații online sau un partener de viață, ci oameni alături de care să transforme interesele comune în experiențe reale. O cafea într-o dimineață de weekend, o cină într-un restaurant nou, o ieșire la teatru, cinema sau concert, un city break, o drumeție montană, un festival, un meci de tenis, o sesiune de alergare în parc, un curs de fotografie sau de dans, un grup pentru board games, voluntariat, networking sau chiar lansarea unui proiect de business sunt doar câteva dintre experiențele pe care oamenii își doresc să le împărtășească cu persoane compatibile, care au aceleași valori și stil de viață ca ei.
Pornind de la această schimbare de comportament, Soulday nu caută doar persoane cu interese similare, ci analizează și compatibilitatea psihologică dintre utilizatori. Astfel, platforma urmărește să crească șansele ca întâlnirile din offline să se transforme în prietenii, colaborări, comunități sau relații de durată. Accentul nu este pus pe aparențe sau pe validarea instantanee, ci pe valori comune, stil de comunicare, echilibru emoțional și modul în care oamenii interacționează în diferite contexte sociale, în viața de zi cu zi.
Spre deosebire de platformele clasice, unde fotografia, vârsta sau distanța reprezintă principalele criterii de selecție, Soulday utilizează un sistem propriu de inteligență artificială care analizează profilul psihologic, stilul de comunicare și comportamentul social al utilizatorilor.
Cum identifică inteligența artificială oamenii compatibili
Procesul include 37 de întrebări psihologice cu logică adaptivă, inspirate de cele mai cunoscute modele de evaluare psihologică utilizate la nivel internațional, Big Five, MBTI și Enneagram, pentru a construi un profil cât mai complex. Sunt analizate aspecte precum deschiderea către experiențe noi, disciplina personală, sociabilitatea, empatia, stabilitatea emoțională, stilul de luare a deciziilor, raportarea la risc, leadershipul, motivațiile personale și modul în care oamenii reacționează în situații de conflict sau colaborare.
Pe baza răspunsurilor oferite la cele 37 de întrebări ale testului, platforma generează unul dintre cele 59 de tipuri de personalitate dezvoltate în cadrul propriului sistem de analiză.
Fiecare profil descrie o combinație de puncte forte, vulnerabilități, stiluri sociale și dinamici relaționale. Scopul nu este etichetarea utilizatorilor, ci identificarea unor persoane care împărtășesc valori similare și care au stiluri compatibile de comunicare și pot construi relații relevante pe termen lung.
„Oamenii au început să caute mai mult sens și mai multă autenticitate inclusiv în mediul digital. Am observat că nevoia lor nu mai este doar de a cunoaște oameni noi, ci de a găsi persoane cu care rezonează și alături de care pot construi experiențe reale. Din această nevoie s-a născut Soulday. Am creat o platformă în care inteligența artificială este folosită pentru a apropia oamenii potriviți, nu pentru a-i ține captivi într-un mecanism nesfârșit de interacțiuni superficiale”, declară Alexandru Suciu, dezvoltatorul platformei.
Viitorul platformelor sociale este construit pe compatibilitate și încredere
Potrivit fondatorilor, aplicația răspunde unei schimbări vizibile în modul în care oamenii folosesc tehnologia socială. Odată cu trecerea anilor, conceptul de dating început în online s-a demodat, astăzi utilizatorii cautând și prietenii autentice, parteneri de călătorie, oameni cu care să participe la evenimente, să descopere hobby-uri noi sau chiar colaboratori pentru proiecte profesionale și antreprenoriale.
„Credem că social discovery reprezintă următoarea etapă în evoluția platformelor sociale. Oamenii își doresc să afle mai multe despre ei înșiși, să înțeleagă cu cine sunt compatibili și să își construiască relații bazate pe încredere și valori comune. Soulday este prima platformă românească care folosește un AI complex de analiză a personalității, pentru a facilita acest tip de conexiuni și pentru a transforma întâlnirile online în relații autentice în viața reală”, afirmă Alin Hampu, fondatorul Soulday.
Platforma include un sistem gradual de verificare a utilizatorilor și măsuri avansate de protecție a datelor bazate pe infrastructură europeană și standarde GDPR.Soulday își propune să dezvolte comunitatea din România și să se extindă pe piețele europene, într-un moment în care platformele de social discovery și tehnologiile bazate pe compatibilitate psihologică câștigă tot mai mult teren la nivel internațional.
