Documentar George Enescu: ”Muzica rănilor de război”
Documentar: Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalul Internațional George Enescu va avea loc la București în perioada 31 august – 22 septembrie 2019.
În sălile de concerte din București vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, din 50 de țări diferite, și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri.
În perioada festivalului, va fi prezentat și filmul documentar „Muzica rănilor de război”, care îl prezintă pe omul Enescu și neobosita lui implicare în a vindeca suflete. Filmul acoperă perioada de dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu. Protagoniștii sunt actorul Marius Manole și violonistul Sabin Penea, iar coloana sonoră a filmului a fost înregistrată pe o vioară care a aparținut lui George Enescu, aranjamentul muzical fiind realizat și interpretat de Sabin Penea, unul dintre puținii români care au dreptul să cânte la vioara lui George Enescu. Filmul va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului.
3 thoughts on “Documentar George Enescu: ”Muzica rănilor de război””