Cercetarea privind cancerul s-a născut în fața unui șemineu

Chirurgul englez Sir Percivall Pott (născut în 1714) este considerat unul dintre fondatorii ortopediei, dar și primul om de știință care a demonstrat că un cancer poate fi cauzat de un agent cancerigen din mediul înconjurător.

În 1775, Pott a descoperit o asociere între expunerea la funinginea eliminată de un șemineu sau de un coș de fum și o incidență ridicată a cancerului scrotal care mai târziu s-a dovedit a fi un tip de carcinom cu celule scuamoase.

Pott a fost crescut de mama sa și de Joseph Wilcocks, episcopul de Rochester, deoarece tatăl său a murit când era încă tânăr. Pott a urmat cursurile unei școli private din Kent, iar mai târziu a fost discipolul unui chirurg asistent la Spitalul St. Bartholomew, Edward Nourse. Acolo, Pott a pregătit și a disecat cadavre pentru cursurile de anatomie ale lui Nourse și, nu numai că a fost educat în principiile de bază ale anatomiei și medicinii, dar și-a perfecționat în cele din urmă și tehnica chirurgicală. Astfel că, în 1736, Pott a primit licența de a profesa și a devenit  chirurg asistent la St. Bartholomew’s în 1744 și chirurg titular din 1749 până în 1787.

Fractura Pott

În 1756, Percivall Pott a căzut de pe un cal și și-a rupt partea inferioară a piciorului. După ce s-a lovit, a continuat să le dea instrucțiuni ajutoarelor sale să construiască o targă improvizată dintr-o ușă, care a fost apoi folosită pentru a-l transporta acasă. Chiar dacă procedura standard recomandată pe atunci era amputarea piciorului, Nourse a sugerat să se aplice tracțiune și presiune pe fractură pentru a corecta poziționarea oaselor. Tehnica lui Nourse a funcționat, iar piciorul lui Pott s-a vindecat fără complicații. Abordarea a fost ulterior îmbunătățită, ceea ce a dus la o scădere substanțială a amputațiilor. De asemenea, fracturile piciorului inferior similare tipului suferit de Pott au devenit cunoscute sub numele de fractură Pott.

Coșari, funingine și o boală ciudată

În 1775, Pott a descoperit o asociere între expunerea la funingine și o incidență ridicată a cancerului scrotal (care ulterior s-a dovedit a fi un tip de carcinom cu celule scuamoase) la coșari. Această boală neobișnuită, denumită mai târziu carcinomul coșarilor datorită investigației lui Pott, a fost prima legătură profesională cu cancerul, iar Pott a devenit prima persoană care a asociat o afecțiune malignă cu un carcinogen de mediu. Pott a considerat funinginea din coșurile de fum ca agent cancerigen de contact direct cu pielea. În 1933, experimentele pe animale au arătat că pictura cu gudron de cărbune pe piele ar demonstra rolul primului carcinogen chimic dovedit, benzo(a)pirenul, care apare în concentrații ridicate în fum și în funinginea coșurilor de fum, în procesul pe care Pott l-a identificat pentru prima dată. Investigațiile lui Percivall Pott au contribuit în mod semnificativ la știința epidemiologiei.

Cea mai tânără victimă cunoscută, înregistrată în 1790 de James Earle (ginerele lui Pott), avea doar 8 ani. Conform terminologiei diferențiate ulterior, cancerele observate de Pott ar putea fi interpretate ca fiind carcinoame cu celule scuamoase; acestea își au originea în epiderma deteriorată. În 1788, pentru munca de curățare a coșurilor de fum, a fost decretată ca legală o vârstă minimă de 8 ani, iar în 1840 aceasta a fost mărită la 21 de ani.

În calitate de chirurg, Pott a fost foarte respectat, fiind văzut ca un mentor (permitea altor medici și chirurgi să locuiască cu el în timp ce se aflau sub îndrumarea sa). În ciuda metodelor chirurgicale ale timpului său, Pott nu era de acord cu tratamentele severe și cu medicina agresivă, ci prefera forme mai blânde. În 1765, Percivall Pott a fost ales Maestru al Companiei de Chirurgi, precursoarea Colegiului Regal al Chirurgilor din Anglia. Chiar și la o vârstă înaintată, Percivall Pott călărea pe distanțe mari pentru a ajunge la pacienții săi, indiferent de starea vremii.  A murit la 22 decembrie 1788, din cauza unei pneumonii, cu puțin timp înainte de a împlini 75 de ani.