WishFest, festivalul lampioanelor pe apă, pe lacul Titan din Capitală

0

Cea de-a patra ediție WishFest, primul festival din România dedicat lampioanelor pe apă, are loc pe 31 august și 1 septembrie 2024, pe malul Lacului Titan din București (Parc Titan, zona Calul Titanilor). Evenimentul este inspirat de tradiții asiatice și se adresează tuturor vârstelor. Conceptul sub care se desfășoară implică activități antrenante pentru întreaga familie.

Ca în fiecare an, activitățile vedetă ale festivalului sunt lansările pe lac, în decursul serilor, de lampioane realizate manual și personalizate. În plus, evenimentul beneficiază și de o zonă de food & drinks, una creativă, cu numeroase ateliere și activități educative pentru copii, tineri și adulți, dar și o zonă cu muzică live și dansuri. De-a lungul celor două zile de eveniment va avea loc și un târg de produse de autor, desfășurat sub numele Dreamy Fair.

WishFest se desfășoară sâmbătă și duminică, 31 august și 1 septembrie, între orele 10:00 și 23:00, iar intrarea la festival este liberă.

Lansarea de lampioane

Ineditul WishFest, primul festival din țara noastră dedicat lampioanelor plutitoare și dorințelor, sărbătorește speranța și bucuria vieții. Evenimentul reinterpretează o tradiție thailandeză străvech,e de peste 700 de ani: în fiecare toamnă, oamenii se adună pentru sărbătoarea Loy Kratong, moment în care lansează pe apă coșulețe decorate cu flori și lumânări și lampioane inscripționate cu dorințe și mulțumiri, care le vor duce rugăciunile către ceruri. Lampioanele WishFest a apărut în România tocmai pentru a celebra speranța și bucuria de a trăi și pentru a trimite dorințele în univers pe prin intermediul apei, esența vieții. Astfel, în fiecare dintre cele două seri ale festivalului, mii de lampioane vor “dansa” în lumina lunii, pe lacul Titan.

De unde luați lampioane?

Cei interesați să scrie o dorință, să lanseze un lampion și să îl lase să plutească pe lacul, cu ocazia evenimentului, pot achiziționa unul dintre pachetele WishFest (kit-uri) ce cuprind un lampion, un săculeț și un marker sau creioane colorate și carioci, fie pe site-ul evenimentului, aici https://tinyurl.com/4skes93z, fie direct în cadrul festivalului.

Tineri artiști talentați și în trend dau tonul distracției la Wishfest

Pe întreg parcursul WishFest, între 10:00 și 23:00, malul lacului Titan se transformă într-o esplanadă dedicată artelor și socializării, cu spectacole de teatru, dans, balet, muzică live, dar și petreceri pentru toate vârstele. În fiecare seara, publicul va avea parte de muzică live mixată de tineri DJ și artiști români aflați în topurile verii.

Startul bunei dispoziții este dat sâmbătă seara, 31 august, de DJ ABASC. Lampioanele vor pluti și în ton cu ,,Vreau” , cea mai nouă piesă lansată de ADI (Adi Istrate) care redă o listă simple de dorințe ce inspiră fericire și visare, asemenea celor lansate pe apă. Talentatul artist muzical și songwriter ADI va încânta publicul și cu alte single-uri aflate în topurile muzicale românești și în trend pe platformele de streaming muzical.

Pe 1 august, distracția va fi semnată de DJ Pixar Stelar, dar și de Vlad Musta, cântăreț și actor, finalist la Vocea României 2023. Tot duminică, va concerta și Antebellum, o trupă de rock alternativ din București, prezentă la numeroase evenimente, în ultimii doi ani, inclusiv la Crossroads – Battle of the Bands 2023, unde s-a clasat pe locul I la categoria trupe.

Ateliere de arte plastice și ale spectacolului și alte activități pentru copii și adulți

WishFest propune celor prezenți, pe lângă lansările de lampioane, și o serie de activități educative și distractive, pentru toate vârstele.

Activitățile la care se poate participa atât cei de  vârste mici, cât și bunicii, sunt:

  • workshop-uri de percuție, teatru și storytelling;
  • ateliere de personalizat lampioane;
  • ateliere de: pictură pe diverse suporturi, de realizare bijuterii, dreamcatchere și decorațiuni, tatuaje cu henna și codițe colorate;
  • ateliere de slime și de design textil, susținute de Creative Arts Center.

Nu vor lipsi nici vânătorile de comori (treasure hunt), jocurile și workshop-urile legate de artele spectacolului: teatru, muzică și dans.

Târgul de obiecte DIY (do it yourself)

Una dintre zonele în care vă puteți relaxa la Wishfest este cea în care se reunesc artiști plastici, designeri și artizani ce propun publicului diverse produse.

De aici se pot lua: cosmetice homemade, accesorii și bijuterii cu diverse motive, moderne sau tradiționale, haine de creator, cărți și jucării lucrate manual.

Mâncare și băutură pentru gusturi diverse

WishFest va avea pregătită și o zonă de food, unde amatorii de food & drink se vor delecta cu burgeri și pizza, mâncăruri cu specific asiatic (preparate thailandeze, chinezești, japoneze și indiene), dulciuri tradiționale libaneze și turcești, înghețată artizanală, plăcinte de casă, brioșe și waffles. Băuturile nu vor lipsi nici ele, astfel că în meniu se vor regăsi: cocktailuri, limonadă, bubble tea, sucuri naturale, ceai și cafea de specialitate.

Programul WishFest detaliat (activități/ore) se va comunica pe platformele festivalului:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *