Victor Hugo are drepturi de autor pe „drepturile de autor”
Drepturi de autor: Convenția de la Berna are 179 de părți semnatare și are la origine inițiativa lui Victor Hugo, membru al Association Littéraire et Artistique Internationale.
Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, cunoscută de obicei sub numele de Convenția de la Berna, este un acord internațional care reglementează drepturile de autor, care a fost acceptat pentru prima dată la Berna, Elveția, pe 9 septembrie 1886.
Convenția de la Berna a impus în mod oficial mai multe aspecte ale legislației moderne privind drepturile de autor; a introdus conceptul că un drept de autor există în momentul în care o operă este ” fixată”, în loc să fie necesară înregistrarea. De asemenea, aceasta impune cerința ca țările să recunoască drepturile de autor deținute de cetățenii tuturor celorlalte părți la convenție. Convenția de la Berna impune părților sale să recunoască dreptul de autor al operelor autorilor din alte părți la convenție (cunoscute sub numele de membri ai Uniunii de la Berna) cel puțin la fel de bine ca pe cele ale propriilor cetățeni. De exemplu, legislația franceză privind drepturile de autor se aplică la orice lucru publicat, distribuit, interpretat sau accesibil în orice alt mod în Franța, indiferent de locul în care a fost creat inițial, dacă țara de origine a operei respective se află în Uniunea de la Berna.
Pe lângă stabilirea unui sistem de tratament egal care armoniza drepturile de autor între părți, acordul a cerut, de asemenea, ca statele membre să ofere standarde minime solide pentru legislația privind drepturile de autor. Dreptul de autor în cadrul Convenției de la Berna trebuie să fie automat; este interzisă solicitarea unei înregistrări formale. Cu toate acestea, atunci când Statele Unite au aderat la Convenție, la 1 martie 1989, au continuat să facă aplicabile despăgubirile legale și onorariile avocaților numai pentru operele înregistrate.
Droit d’auteur versus copyright
Convenția a fost elaborată la inițiativa lui Victor Hugo, membru al Asociation Littéraire et Artistique Internationale. Astfel, ea a fost influențată de „dreptul de autor” (droit d’auteur) francez, care contrastează cu conceptul anglo-saxon de „copyright”, care se referea doar la aspecte economice. În temeiul convenției, drepturile de autor pentru operele de creație intră automat în vigoare la crearea acestora, fără a fi revendicate sau declarate. Un autor nu trebuie să „înregistreze” sau să „solicite” un drept de autor în țările care aderă la Convenție. De îndată ce o operă este „fixată”, adică scrisă sau înregistrată pe un suport fizic, autorul acesteia are automat dreptul la toate drepturile de autor asupra operei și asupra oricăror lucrări derivate, cu excepția cazului în care și până când autorul renunță în mod explicit la acestea sau până la expirarea dreptului de autor. Autorii străini beneficiază de aceleași drepturi și privilegii asupra materialului protejat prin drepturi de autor ca și autorii naționali din orice țară care a ratificat Convenția. Înainte de Convenția de la Berna, legislația privind drepturile de autor a fost necoordonată la nivel internațional. Astfel, de exemplu, o lucrare publicată în Regatul Unit de către un cetățean britanic era acoperită de drepturi de autor în această țară, dar putea fi copiată și vândută de oricine în Franța. Editorul olandez Albertus Willem Sijthoff, care a devenit celebru în comerțul cu cărți traduse, i-a scris reginei Wilhelmina a Țărilor de Jos în 1899 pentru a se opune convenției, fiind îngrijorat de faptul că restricțiile internaționale impuse de aceasta ar putea afecta industria olandeză a tipăriturilor.
Convenția de la Berna a fost revizuită la Berlin în 1908, completată la Berna în 1914, revizuită din nou la Roma în 1928, la Bruxelles în 1948, la Stockholm în 1967 și la Paris în 1971, și a fost modificată în 1979. Tratatul privind drepturile de autor al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale a fost adoptat în 1996 pentru a soluționa problemele ridicate de tehnologia informației și de internet, care nu au fost abordate de Convenția de la Berna.
