Profesorii se înscriu la cursurile Academiei pentru schimbări climatice

1
schimbari climatice

Consecințele schimbărilor climatice nu mai reprezintă un subiect specific pentru documentarele TV, le experimentăm practic zi de zi, în orice anotimp.

Schimbări climatice: ceea ce era până nu demult apanajul oamenilor de știință devine preocuparea tuturor. Dar este de ajuns această preocupare? În Marea Britanie, o dezbatere este de câteva luni pe agenda publică – li se acordă schimbărilor de mediu o importanță pe măsură? Sunt efectele acestora, de exemplu, prezente în programele școlare? Patru tineri studenți de la școala Cheney din Oxford nu cred lucrul acesta, așa că au lansat o petiție care solicită mai multe lecții pe tema în cauză. Petiția a fost semnată de aproape 82.000 de persoane. A apărut astfel un curs online care oferă formare gratuită profesorilor din învățământul primar și secundar, înarmându-i cu cunoștințele de care au nevoie pentru a introduce schimbările climatice în curricula școlară din Regatul Unit. Rebecca Stacey de la școala primară din Castle Carrock, Cumbria, a fost primul profesor care a absolvit Academia Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice, lansată în aprilie. Deși schimbările climatice sunt predate în lecțiile de știință și geografie, mulți comentatori spun că nu este suficient. Dar, decât să aștepte ca guvernul britanic să integreze acest subiect în curriculă, cadrele didactice au luat inițiativa înscriindu-se în Academia Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice. Cursul de la Academie durează aproximativ 25 de ore și constă în cinci module, abordând criza climatică prin prisma politicii, a sănătății, etc. Profesorii au acces la cercetările actualizate ale ONU, precum și la studii de caz pe care să le folosească în lecții. Aceștia pot, de asemenea, să împărtășească planuri de lecție între ei pe un forum. Răspunsul școlarilor este favorabil acestei inițiative.

1 thought on “Profesorii se înscriu la cursurile Academiei pentru schimbări climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *