Incidentul Jake Leg – molima uitată din timpul prohibiției

0

În februarie 1930, Dr. W.H. Miles, ofițerul de sănătate din Oklahoma City, a început să afle despre un număr alarmant de pacienți care se prezentau la spitale cu simptome neobișnuite.

Mușchii din partea inferioară a picioarelor le paralizaseră, făcându-i incapabili să își îndrepte picioarele, având un mers bizar. La început, medicii au suspectat poliomielita sau sindromul Guillain-Barre, o boală autoimună care afectează sistemul nervos, dar testele efectuate asupra lichidului spinal al victimelor au exclus aceste ipoteze. Dr. Miles, împreună cu asistentul său, dr. Ephraim Goldfain, au început să suspecteze o formă de otrăvire cu alcool.

De când Congresul Statelor Unite a ratificat cel de-al optsprezecelea amendament la Constituție în 1919, făcând ilegală fabricarea, vânzarea și transportul băuturilor alcoolice în toate cele 48 de state, țara a fost asaltată de o epidemie de intoxicații cu alcool. Când a început prohibiția, contrabandiștii se aprovizionau în mare parte din stocurile existente de alcool comercial sau introduceau alcool de contrabandă din Canada și Mexic. Dar când aceste rezerve au început să se epuizeze, ei au apelat la surse alternative, cum ar fi moonshine-ul făcut în casă și alcoolul industrial.

De la „smoke”…

Pe lângă utilizarea sa în băuturi, alcoolul din cereale obișnuit sau etanolul este folosit pe scară largă ca solvent în multe procese industriale fiind, în acest caz, scutit de accizele federale. Pentru a preveni ca acest alcool industrial ieftin să fie deturnat pentru consumul uman, guvernul SUA a impus ca acesta să fie făcut neconsumabil prin adăugarea de metanol – un proces cunoscut sub numele de denaturare. Unii contrabandiști au încercat să filtreze sau să distileze metanolul pentru a „renatura” băuturile spirtoase, în timp ce alții pur și simplu au vândut alcool denaturat direct clienților. Cunoscut sub numele de „smoke”, acesta putea fi cumpărat pentru câțiva cenți pe pahar în localuri ieftine numite „smoke joints”, cu rezultate adesea tragice. Metanolul și etanolul au un gust și un miros identice, ceea ce face imposibil pentru victimă să le deosebească. Atunci când este ingerat, metanolul este acționat de două enzime care îl descompun mai întâi în formaldehidă și apoi în acid formic, care, la rândul său, atacă nervul optic, ducând la orbire. De asemenea, acidul oprește respirația la nivel celular, ducând în cele din urmă la pierderea cunoștinței și la moarte. Între 1920 și 1933, se estimează că aproximativ 10.000 de americani au murit din cauza otrăvirii cu metanol, iar un număr necunoscut au suferit de orbire permanentă și de alte efecte toxice.

…la „Jake Walk”

Dar paralizia ciudată manifestată de pacienții doctorilor Miles și Goldfain a fost ceva cu totul nou. După ce au urmărit și investigat mai mult de 60 de cazuri, cei doi au observat un tipar intrigant: toate victimele erau consumatori obișnuiți de Jamaica Ginger, o marcă populară de medicamente brevetate. Acestea se vindeau fără prescripție medicală în majoritatea farmaciilor și puteau să conțină tot felul de substanțe, inclusiv extracte din plante, opiu, cocaină, terebentină și ulei mineral. Un ingredient pe care aproape toate mărcile îl aveau în comun era reprezentat de alcool – până la 90%, în anumite cazuri. Jamaica Ginger era deosebit de popular printre muncitorii săraci din sudul SUA. Având un conținut de alcool de 90% și costând doar 35 de cenți pe sticlă, era de obicei amestecat cu băuturi răcoritoare pentru a ajuta la atenuarea aromei sale amare foarte puternice. Printre băutori, acest preparat era cunoscut sub numele de „Jake”, iar paralizia pe care o provoca a ajuns curând să fie cunoscută sub numele de „Jake Leg” sau „Jake Walk”. Legătura dintre consumul de Jake și paralizie a fost convingătoare, dar a fost, de asemenea, și derutantă. Jamaica Ginger fusese vândut încă din 1863 fără niciun efect negativ. Ce se schimbase? Cazul a fost preluat de chimiștii Maurice Smith și Elias Elvove de la Institutul Național de Sănătate (NIH), care au început să testeze diferite mărci de Jamaica Ginger pentru a găsi agentul cauzal. În mod ciudat, aceștia nu au găsit nicio substanță toxică, cu excepția uneia – fosfatul de tricresil sau Lindol, un plastifiant utilizat în mod obișnuit în vopsele și lacuri. Deși în mod obișnuit se credea că nu este toxic, experimentele lui Smith și Elvove au arătat că acesta era de fapt o neurotoxină puternică, chiar și cantități mici inducând paralizia la pui de găină și vite în 7-16 zile.

Dar cum a ajuns această substanță în Jake? Pe măsură ce Smith, Elvove și alți membri ai personalului NIH au continuat investigația, a început să se afle întreaga poveste. Recunoscând că ghimbirul din Jamaica este o sursă potențială de alcool ilicit, în 1921, farmacopeea Statelor Unite a impus ca toate extractele vândute fără prescripție medicală să conțină un anumit procent de oleorășină de ghimbir, ceea ce le face neconsumabile. Pentru a asigura conformitatea, agenții Departamentului Agriculturii (DOA) testau la întâmplare eșantioane prin fierbere și cântărirea reziduului solid rămas. Au apărut însă producători de imitații care au început să înlocuiască extractul de ghimbir cu ulei de ricin, melasă, glicerină și alte substanțe pentru a reduce gustul amar, trecând în același timp de inspecțiile DOA.

Printre aceștia se număra Hub Products din Boston, fondată de Harry Gross și Max Reisman. La început, formula lor folosea ulei de ricin, dar când prețul acestuia a crescut brusc, au început să caute un înlocuitor. Benjamin Werbe, un chimist care lucra pentru cei doi, l-a contactat pe John Swanson de la furnizorul de produse chimice Raffi and Swanson, care a sugerat utilizarea fosfatului de tricresil. Între 1930 și 1933, au fost înregistrate 4.837 de cazuri de paralizie Jake, majoritatea în statele din sud, cum ar fi Oklahoma, Missouri, Arkansas și Texas, dar se crede că numărul real al celor afectați este mult mai mare – între 30.000 și 50.000. Afecțiunea era atât de răspândită, încât cel puțin o duzină de cântece blues și folk au fost înregistrate despre ea, inclusiv „Jake Liquor Blues” de Ishmon Bracey, „Alcohol and Jake Blues” de Tommy Johnson și „Jake Leg Blues” de Willie Lofton.

Incidentul Jake Leg a demonstrat eșecurile Legii privind alimentele și medicamentele pure din 1906, care impunea o etichetare onestă, dar nu și testarea federală obligatorie a alimentelor sau a medicamentelor. Abia în 1938, după ce un medicament numit Elixir Sulfanilimide, contaminat cu etilen glicol, a ucis peste 100 de persoane, Congresul a adoptat Legea privind alimentele, medicamentele și produsele cosmetice, acordând în cele din urmă FDA puteri substanțiale pentru a testa și reglementa medicamentele. Până atunci, prohibiția fusese abrogată, permițându-le celor mai grav afectați de Marea Depresiune să uite de necazuri – cel puțin pentru o vreme – cu o băutură tare și bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *