De ce copiii nu vorbesc cu adulții despre problemele pe care le întâmpină online?
„Nu ascult de adulți când vine vorba de astfel de lucruri”, a spus un tânăr de 17 ani.
Era o discuție despre modul în care tehnologia digitală îi afectează viața, în cadrul unui proiect pe termen lung, din vestul Angliei, pe care o echipă de cercetători l-a desfășurat pentru a explora sănătatea mintală a tinerilor – inclusiv impactul tehnologiei digitale asupra bunăstării lor emoționale. Există o percepție larg răspândită conform căreia prezența online este dăunătoare pentru sănătatea mintală a tinerilor.
Însă, când „am început proiectul, ne-am dat seama rapid că există foarte puține dovezi care să susțină această afirmație. Puținele studii aprofundate privind utilizarea rețelelor sociale și sănătatea mintală a copiilor arată că impactul este redus și că este dificil să se tragă concluzii clare. Am vrut să aflăm dacă și cum este afectată de fapt bunăstarea tinerilor, pentru a produce resurse care să îi ajute. În cadrul proiectului nostru, am discutat cu aproximativ 1 000 de tineri. Am constatat că există o discrepanță între ceea ce îi îngrijorează pe tineri în ceea ce privește viața lor online și îngrijorările părinților și ale altor adulți”, a declarat Andy Phippen, profesor de etică IT și drepturi digitale, Universitatea Bournemouth. Unul dintre lucrurile pe care le-au spus tinerii a fost că adulții au avut tendința de a le vorbi de sus despre efectele negative ale internetului și că au avut tendința de a se „speria” în legătură cu aceste probleme. Tinerii au spus că opiniile adulților cu privire la daunele online rareori reflectau opiniile lor. Ei s-au simțit frustrați de faptul că li se spunea ce este dăunător, în loc să fie întrebați care sunt experiențele lor.
Preocupări comune
Printre preocupările pe care tinerii au spus că le au se numără hărțuirea și alte forme de conflict online. Le era teamă că vor pierde atât interacțiunile de grup online, cât și experiențele din viața reală pe care ceilalți le prezintă în postările lor pe rețelele de socializare. Erau îngrijorați de faptul că postările lor nu primeau la fel de multe like-uri ca ale altora. Dar aceste preocupări sunt rareori reflectate în prezentarea mediatică a laturii mai dure a prejudiciilor online. Aceasta are tendința de a explora latura penală a abuzurilor online, cum ar fi grooming-ul, prevalența pornografiei online. De asemenea, are tendința de a descrie utilizarea rețelelor sociale într-un limbaj similar cu cel folosit pentru a vorbi despre dependență. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că părinții ar putea aborda conversațiile cu tinerii cu o îngrijorare excesivă și cu presupunerea că copiii lor sunt abordați de prădători sau că accesează conținut dăunător sau ilegal. Prof. Andy Phippen subliniază că ultima sa analiză s-a bazat pe 8.223 de răspunsuri. Una dintre întrebările puse era: „Ai fost vreodată supărat de ceva ce s-a întâmplat online?”. Deși există diferențe între grupele de vârstă, profesorul a constatat că procentul tinerilor care răspund „da” este de aproximativ 30%. Sau, altfel spus, mai mult de două treimi dintre tinerii chestionați nu au avut niciodată o experiență supărătoare pe internet.
Între timp, experiențele online raportate de cei 30% care au declarat că au fost supărați nu corespundeau adesea cu cazurile extreme relatate în mass-media. Analiza răspunsurilor a arătat că este mult mai probabil ca această supărare să provină din comentariile abuzive ale colegilor și din știrile despre subiecte de actualitate. Această neconcordanță înseamnă că tinerii sunt reticenți în a vorbi cu adulții despre preocupările lor. Le este teamă că vor fi certați, că adultul va reacționa exagerat sau că, dacă vorbesc cu un adult, problema s-ar putea agrava. Adulții la care s-ar putea adresa trebuie să le explice clar că acest lucru nu se va întâmpla și că îi pot ajuta.
Cum să ajutați
Există trei lucruri pe care tinerii le-au spus în mod constant pe durata proiectului și în activitatea anterioară, și pe care adulții le pot face pentru a ajuta. Acestea sunt: ascultați și înțelegeți – nu judecați.
Conversațiile sunt importante, la fel ca și manifestarea interesului față de viața online a tinerilor. Cu toate acestea, aceste conversații nu trebuie să fie conflictuale. Dacă o știre din mass-media despre tineri și daunele online provoacă îngrijorare sau alarmă părinților, conversația nu trebuie să înceapă cu: „Tu faci asta?” Acest lucru poate duce la un răspuns defensiv și la închiderea conversației. Ar fi mult mai bine să introduceți subiectul cu: „Ați văzut această poveste? Ce părere aveți despre asta?”.Lucrul în parteneriat cu alții, cum ar fi școlile, este, de asemenea, important. În cazul în care un părinte are îngrijorări, purtarea unei conversații cu tutorii poate fi o modalitate utilă de a sprijini tânărul. De asemenea, tutorele ar putea fi conștient de faptul că tânărul nu se comportă ca el însuși sau ar putea să fi observat schimbări în dinamica de grup în rândul colegilor săi.
Dar, chiar dacă nu sunt conștienți de nimic, exprimarea preocupărilor cu ei – și discutarea locului de unde apar aceste preocupări – va însemna că atât părinții, cât și școala se concentrează în aceeași direcție. Este important ca tinerii să primească atât mesaje coerente, cât și sprijin. Iar școlile vor putea, de asemenea, să facă legătura cu alte servicii de sprijin, dacă este nevoie.
În cele din urmă, „ne dorim ca tinerii să se simtă încrezători că pot cere ajutor și că îl pot primi. Acest lucru este deosebit de important, deoarece, dacă nu simt că pot cere ajutor, este mult mai puțin probabil ca problema cu care se confruntă să fie rezolvată – și există posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească în lipsa sprijinului”, atrage atenția Prof. Andy Phippen.
sursa: www.theconversation.com/why-children-dont-talk-to-adults-about-the-problems-they-encounter-online-202304W