Câtă apă dulce (mai) avem?

Puțină, foarte puțină!

Pe măsură ce populația lumii și nevoile sale agricole au crescut, la fel a crescut și cererea de apă, ceea ce a dus la o analiză amănunțită a rezervei mondiale de apă.

În urmă cu un secol, consumul de apă dulce era de șase ori mai mic decât în vremurile moderne. Această creștere a cererii și a utilizării a dus la o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă dulce și la epuizarea în continuare a rezervoarelor.

După cum știm,  mai mult de 70% din suprafața Pământului este formată din apă. Asta înseamnă 326 de milioane de trilioane de galoane de apă, însă omenirea se confruntă încă cu un deficit de apă. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că 97% din această apă este salină și improprie pentru consum. Din restul de 3% de apă dulce, aproximativ două treimi sunt blocate sub formă de zăpadă, ghețari și calote polare. Între timp, puțin sub o treime din apa dulce se găsește în resursele de apă subterană care se epuizează rapid.

Rămâne doar 1% din apa dulce la nivel mondial ca sursă de aprovizionare „ușoară”, provenită din precipitații, precum și din rezervoare de apă dulce, inclusiv râuri și lacuri.

Consumul de apă pe cap de locuitor

Orice privire aruncată pe harta mondială a râurilor și lacurilor va arăta că distribuția apei dulci este extrem de inegală în diferite regiuni ale lumii. Cu toate acestea, atât țările dezvoltate, cât și cele în curs de dezvoltare au nevoie de o cantitate mare de apă atât pentru uz comercial, cât și pentru uz personal. Se estimează că numai utilizarea în agricultură reprezintă 70% din apa dulce disponibilă la nivel mondial.

Multe dintre țările cu cele mai mari extracții de apă pe cap de locuitor sunt situate în deșerturile aride din Asia Centrală, inclusiv Turkmenistanul, aflat pe primul loc, cu 5.753 de metri cubi de apă anual extrasă pe cap de locuitor în 2005.

În ceea ce privește țările în curs de dezvoltare cu un nivel ridicat de utilizare a apei, de la Turkmenistan la Guyana, cea mai mare parte a extracțiilor de apă este destinată agriculturii. De exemplu, se estimează că 95% din apa disponibilă în Turkmenistan este destinată agriculturii.

Națiunile dezvoltate, precum Finlanda, Noua Zeelandă și SUA, extrag, de asemenea, tone de apă, cu peste 1.000 de metri cubi pe an pe persoană, dar utilizările lor sunt foarte diferite. În Statele Unite, de exemplu, 41% din apa extrasă în 2015 a fost destinată producerii de energie termoelectrică, în timp ce 37% a fost destinată irigațiilor și creșterii animalelor. În cazul Finlandei, pe de altă parte, 80% din apă a fost utilizată pentru producția industrială.

Între timp, majoritatea țărilor cu extracții de apă mai mici pe cap de locuitor sunt concentrate în Africa. Printre acestea se numără țări foarte populate, cum ar fi Nigeria și Kenya, care au extras ambele aproximativ 75 de metri cubi de apă pe cap de locuitor în 2015 și, respectiv, 2010. Acest lucru evidențiază, de asemenea, problemele de accesibilitate și de infrastructură a apei de pe continent.

Reducerea decalajelor de inegalitate în domeniul apei

De-a lungul anilor, au apărut diverse inițiative pentru a atenua decalajul de inegalitate în ceea ce privește apa la nivel mondial. Eforturile includ promovarea practicilor de conservare a apei, investiții în sisteme de irigații eficiente și îmbunătățirea infrastructurii de apă în regiunile cele mai afectate de penurie. De asemenea, unele națiuni cu climă aridă și acces la coastă, cum ar fi Arabia Saudită, transformă apa sărată din ocean în apă dulce prin intermediul instalațiilor de desalinizare.