Noi norme UE: produsele durabile, vândute numai cu ”pașaport”
Prioritate cerințelor de proiectare ecologică pentru oțel, textile, mobilier, anvelope, produse chimice.
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a adoptat poziția sa privind revizuirea cadrului UE de proiectare ecologică pentru produse durabile.
Durată de viață mai lungă a produselor și consumatori mai bine informați
Raportul interzice obsolescența prematură (uzura palnificată), ceea ce înseamnă că producătorii nu trebuie să limiteze durata de viață a unui produs prin caracteristici de proiectare și trebuie să pună la dispoziție actualizări de software, consumabile, piese de schimb și accesorii pentru o perioadă corespunzătoare. De asemenea, produsele ar trebui să fie ușor de reparat, iar consumatorii ar trebui să aibă acces la ghiduri de reparații. Produsele pot fi vândute numai dacă sunt însoțite de un „pașaport al produsului”, care conține informații exacte și actualizate. Acest pașaport ar permite consumatorilor și întreprinderilor să facă alegeri în cunoștință de cauză atunci când achiziționează produse, ar facilita reparațiile și reciclarea și ar spori transparența în ceea ce privește impactul asupra mediului al produselor pe care le cumpără. Deputații europeni doresc ca consumatorii să poată compara pașapoartele produselor prin intermediul unei platforme online.
Interzicerea distrugerii produselor nevândute
Operatorii economici care distrug bunurile nevândute ar trebui să raporteze numărul și procentul anual de produse pe care le aruncă, precum și motivele pentru care le aruncă. Pe baza acestor informații, deputații doresc ca Comisia să identifice produsele pentru care ar trebui introdusă o interdicție de distrugere. În plus, raportul solicită o interdicție specifică privind distrugerea produselor textile și a încălțămintei nevândute, precum și a echipamentelor electrice și electronice, la un an de la intrarea în vigoare a legii.
Produse prioritare
Deputații europeni doresc ca, în primul său plan de lucru, Comisia să acorde prioritate unui număr de grupuri de produse care să fie adoptate în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a noilor norme. Printre aceste produse prioritare se numără fierul, oțelul, aluminiul, textilele (în special îmbrăcăminte și încălțăminte), mobila, anvelopele, detergenții, vopselele, lubrifianții și produsele chimice.