Festivalul Internațional de Teatru Independent Comic 7 B, la Buzău
În perioada 8-13 septembrie, iubitorii de teatru din Buzău și nu numai sunt invitați la o săptămână plină de spectacole de teatru independent, în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional Comic 7 B, aflat la a noua ediție.
COMIC 7 B este parte a BIAF – Buzău International Arts Festival, ce se desfășoară în perioada 23 august – 20 septembrie în Buzău.
“Anul acesta, festivalul aduce publicului o serie de șase spectacole remarcabile, selectate din peste 110 spectacole înscrise din România, Marea Britanie, Grecia, Italia, Franța și Israel. Spectacolele se vor desfășura la sala Teatrului George Ciprian și la Centrul Muzeal I.C. Brătianu. COMIC 7 B își continuă traseul prin care aduce publicului spectacole de primă clasă și se consolidează cu fiecare ediție ca o platformă solidă pentru producțiile de teatru independent din România și internaționale”, a declarat Irinel Constantinescu-Martin, director BIAF.
Festivalul Comic 7 B promite o experiență teatrală unică, datorită producțiilor inovatoare, cu distribuții de primă clasă și cu viziuni originale asupra unor subiecte în același timp sensibile, dar și dure, umane, dar și legate de prejudecăți și constrângeri. Publicul va avea ocazia să vadă și drame intense, și comedii pline de farmec, toate aducând pe scenă talentul și creativitatea artiștilor și a regizorilor independenți.
Printre spectacolele prezentate se numără și „Femeia care plutea” (Grecia), un spectacol emoționant despre viețile femeilor de pe o insulă grecească, care va fi jucat în aer liber, pentru a reda cât mai autentic spiritul locului. De asemenea, publicul va putea urmări și producții autohtone de marcă, precum „Natură moartă cu nepot obez”, cu textul și în regia actorului și regizorului Ion Sapdaru, sau „E adevărat, e adevărat, e adevărat!”, un spectacol ce aduce în prim-plan procesul istoric al lui Agostino Tassi, pentru violul asupra pictoriței renascentiste Artemisia Gentileschi.
Săptămâna COMIC 7 B aduce și câteva lansări de carte, ale unora dintre cei mai cunoscuți și vânduți autori români: pe 12 septembrie, la ora 17.30, publicul va avea ocazia unică de a se întâlni, la Buzău, cu scenaristul, actorul și dramaturgul Mimi Brănescu, care-și va prezenta cartea ”Șase piese, un autor” și va participa și la o sesiune de autografe, în foaierul Teatrului George Ciprian; pe 13 septembrie, ora 17.00, Camelia Cavadia va veni la întâlnirea cu buzoienii, la Centrul IC Brătianu, și va discuta despre puterea transformatoare a poveștilor și dimensiunea socială în literatura contemporană, în cadrul lansării volumului ”Sufletul lumii”. Pe 15 septembrie, la Buzău ajunge scriitorul Igor Bergler, care își va prezenta volumele ”Testamentul lui Abraham”, ”Biblia pierdută”, ”Minciuna lui Michelangelo” și continuarea ce se află în prezent în tipar, ”Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo”.
Și copiii se vor bucura la COMIC 7 B, pentru că, pe 14 septembrie, de la ora 18.30, se vor putea bucura de un spectacol extraordinar: ”CINDERELLA THE MUSICAL”, o producție Acting Dream Theater. Spectacolul are loc la sala Teatrului George Ciprian.
Programul detaliat al spectacolelor din competiția COMIC 7 B:
- Duminică, 8 septembrie, ora 18.30: FIDELITATE, de Chazz Palminteri, sala Teatrului George Ciprian, o producție WonderTheatre, București
- Luni, 9 septembrie, ora 19.00: FEMEIA CARE PLUTEA, de Alexandros Papadiamantis, Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu (spectacol invitat din Grecia, cu subtitrare în română)
- Marți, 10 septembrie, ora 19.00: NATURĂ MOARTĂ CU NEPOT OBEZ, de Ion Sapdaru, sala Teatrului George Ciprian (spectacol nerecomandat sub 14 ani), o producție Teatrul din Buzunar, Galați
- Miercuri, 11 septembrie, ora 19.00: H.A.O.S! – PĂPUȘA, CERBII ȘI CEAIKOVSKI, după William Tilmot, Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu, o producție Atelier ReAct, București
- Joi, 12 septembrie, ora 19.00: NOVECENTO de Alessandro Baricco, Sala Teatrului George Ciprian, o producție Costinela Caraene și Teatrul Apropo, București
- Vineri, 13 septembrie, ora 18.30: E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT, E ADEVĂRAT! de Breach Theatre, Sala Teatrului George Ciprian (spectacol nerecomandat sub 18 ani), o producție Teatrul ACT, București
Detalii despre bilete și abonamente:
Biletele sunt disponibile la prețuri variate, începând de la 40 lei pentru elevi, pensionari și persoane cu dizabilități, până la 85 lei pentru publicul general. Informații suplimentare despre achiziționarea biletelor pot fi găsite pe site-ul festivalului și în comentariile din rețelele sociale ale organizatorilor.
Mai multe informații despre program – AICI.