Grecia în mijlocul Capitalei – programul Good KALIMERA din weekend
În weekendul 25- 26 iulie 2026, bucureștenii se pot bucura de arome și tradiții autentice grecești în Sectorul 2.
The Good KALIMERA, București înseamnă două zile de Grecia autentică, cu muzică și dans autentic, gastronomie, teatru inspirat din mitologie, pictură live, Pilates pentru zeițe, concurs de spart farfurii (duminică, de la ora 19.00) și multe altele. Intrarea este liberă, iar programul evenimentului care are loc pe Bulevardul Ferdinand și Str. Sf. Ștefan este între 11.00 și 22.00 în fiecare zi.
Teatrul va urca pe scenă cu două piese din dramaturgia greacă contemporană, în lectura actorilor de la Centrul Cultural Mihai Eminescu:
🎭 170 de metri pătrați (Moonwalk): o dramă de familie cu ritm cinematografic, în care moartea tatălui readuce împreună două surori despărțite de ani de tăceri – de Yorgis Tsouris, traducere Ana Maria Lucescu
🎭 Sfârșitul lumii: o poveste care pornește de la absurd și ajunge la întrebări adânci despre identitate, memorie și adevăr- de Charalampos Yannou, traducere Simona Teodoroiu
În premieră, scena festivalului va fi ocupată de statui vivante inspirate din mitologia greacă. Ansamblul Asteria și Ansamblul Kymata ale Uniunii Elene din România aduc dansuri tradiționale grecești direct printre spectatori.
Duminică, de la 19:30, scena KALIMERA București îi aparține trupei TUMBE. Mara, artista care poartă mai departe moștenirea culturii armâne din Balcani, și trupa ei TUMBE readuc la viață cântece vechi de sute de ani și le transformă într-un spectacol în care folclorul fuzionează cu jazz-ul.
