Legătura curioasă dintre hibernarea animalelor și îmbătrânire
Iarna, unii dintre noi invidiază animalele care pot hiberna.
Această odihnă lungă și profundă este un exemplu al modului în care natura dezvoltă soluții inteligente la probleme dificile. În acest caz, cum să supraviețuiască unei perioade lungi, reci și întunecate, fără prea multă hrană și apă. Dar hibernarea are legături mai strânse cu istoria umană decât am putea crede. Un articol dintr-un exemplar al British Medical Journal din 1900 descrie o stare de hibernare ciudată, asemănătoare cu cea a animalelor, numită „lotska”, care era obișnuită în rândul fermierilor din Pskov, Rusia. În această zonă, mâncarea era atât de rară în timpul iernii încât problema era rezolvată prin dormitul în perioada întunecată a anului.
O dată pe zi, oamenii se trezeau pentru a mânca o bucată de pâine și a bea un pahar cu apă. După această masă simplă, se culcau din nou, iar membrii familiei făceau apoi cu rândul pentru a ține focul aprins. Sunt diponibile, de asemenea, descrieri în poveștile groenlandeze ale inuiților despre un somn prelungit, asemănător hibernării, în timpul lunilor lungi și întunecate de iarnă. În unele părți ale Groenlandei este întuneric din noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie. Există un studiu din 2020 care sugerează că strămoșii străvechi ai omului, numiți hominini, ar fi fost capabili să hiberneze în urmă cu 400.000 de ani. Oasele descoperite într-o peșteră din Spania prezintă întreruperi sezoniere în creștere, sugerând că unul dintre predecesorii omului ar fi putut folosi aceeași strategie ca și urșii de peșteră pentru a supraviețui iernilor lungi.
Animalele și hibernarea
Hibernarea este mai profundă și mai complexă decât somnul obișnuit, incluzând schimbări dramatice ale metabolismului. Această perioadă lungă de odihnă combină mai multe condiții legate de longevitate, reducerea aportului caloric, temperatura scăzută a corpului și scăderea metabolismului.
Animalele care hibernează trăiesc, de obicei, mai mult în comparație cu alte specii de aceeași mărime. Studii recente care utilizează ceasuri epigenetice, prin care se trasează activitatea genelor în timp, sugerează că hibernarea încetinește îmbătrânirea la marmote și lilieci. Așadar, hibernarea ar putea deține indicii importante despre cum să încetinească procesele de îmbătrânire. Există diferite forme de îmbătrânire – vârsta cronologică și cea biologică. Vârsta cronologică reprezintă de fapt doar numărul de rotații pe care Pământul le-a făcut în jurul soarelui de când ne-am născut.
Nu timpul în sine este cel care ne îmbătrânește, ci mai degrabă „uzura”. Vârsta biologică măsoară uzura. Este o măsură mai cuprinzătoare și mai personală a sănătății decât vârsta cronologică și un predictor mai bun al longevității. Un studiu din 2023 a stabilit că vârsta biologică variază și că o creștere temporară, de exemplu în timpul unei intervenții chirurgicale, se inversează după recuperare.
Bolile care sunt legate de stilul de viață și se acumulează odată cu vârsta, cum ar fi, de exemplu, bolile cardiovasculare, obezitatea, demența și bolile renale cronice, sunt determinate de „uzură”. Acest lucru duce la inflamații, la modificarea compoziției microbiotei intestinale și la creșterea stresului oxidativ. Stresul oxidativ este atunci când există prea mulți radicali liberi (atomi instabili care deteriorează celulele) în organism.
O nouă știință bazată pe ceasuri epigenetice și pe lecțiile învățate de la animalele care hibernează ne-ar putea ajuta să tratăm pacienții care suferă de boli cauzate de „uzură”. Am putea folosi medicamente care ar putea încetini îmbătrânirea.
Învățarea mai multor informații despre hibernare poate fi benefică pentru medicina umană în ceea ce privește tratamentul leziunilor cerebrale traumatice, pierderea severă de sânge, conservarea masei musculare și osoase și asigurarea unei mai bune protecții în timpul transplantului de organe. Un studiu din 2018 a constatat că imitarea condițiilor de hibernare pentru depozitarea grefelor renale de la donatori decedați pare să îmbunătățească conservarea acestora. Degenerarea scheletului muscular este adesea determinată de gene, dar aceste gene păreau să fie dezactivate la urșii care hibernează.
Animale și longevitate
Există și animale longevive, care nu se hrănesc cu carne, de la care putem învăța, cum ar fi rechinul de Groenlanda, șobolanul cârtiță, scoica islandeză și peștele de stâncă Rougheye. Aceste specii au dezvoltat mecanisme superioare care le protejează împotriva îmbătrânirii. Se pare că protecția împotriva inflamațiilor, a stresului oxidativ și a modificărilor proteinelor care apar odată cu vârsta sunt mecanisme de care beneficiază în general toate animalele cu viață lungă.
Studiile genetice efectuate asupra peștelui de stâncă Rougheye, care poate trăi peste 200 de ani, sugerează că un grup alimentar numit flavonoide este legat de longevitate. Citricele, fructele de pădure, ceapa, merele și pătrunjelul sunt bogate în flavonoide, care au proprietăți antiinflamatorii și protejează împotriva deteriorării organelor, de exemplu, de la substanțe chimice sau de la îmbătrânire. Studiul din 2023 asupra peștelui de stâncă Rougheye a constatat că un set de gene ale acestuia care ar putea fi legat de longevitate era asociat cu metabolismul flavonoidelor.
Lecțiile din natură și de la animalele care hibernează ne spun că conservarea celulelor, metabolismul de reglare și adaptările genetice joacă un rol-cheie în longevitate. Stilul nostru de viață și obiceiurile noastre alimentare sunt cele mai bune instrumente pentru a imita unele dintre aceste mecanisme.
Somnul de calitate
Sunt încă atât de multe lucruri pe care nu le înțelegem despre hibernare, dar știm că și somnul normal este legat de longevitate. De exemplu, un studiu din martie 2023 a arătat că, cu un somn de bună calitate, se pot adăuga cinci ani la viața bărbaților și doi ani și jumătate la femeie. Cercetătorii au definit somnul de bună calitate ca fiind faptul de a dormi șapte-opt ore pe zi, de a nu avea nevoie de medicamente pentru somn și de a se trezi odihnit cel puțin cinci zile pe săptămână.
Animalele au variații uriașe în ceea ce privește tiparele de somn, de la urșii și marmotele care hibernează timp de opt luni pe an până la elefanții care dorm doar două ore pe zi. Cum pot elefanții să ajungă atât de bătrâni în timp ce dorm atât de puțin este încă un mister pentru oamenii de știință.
Descoperirea modului în care natura a rezolvat aceste extreme ar putea ajuta oamenii de știință să descifreze noi modalități de îmbunătățire a sănătății umane.
