Fotografia, între selfie și imaginea perfectă. Galerie FOTO Sorin Pletea

0
Sorin Pletea- despre fotografia perfecta

Sorin Pletea: Fotografia bună este cea care poate să transmită mesajul pe care l-a intenționat fotograful fără să aibă nevoie de explicații suplimentare.

Într-o lume a selfie-urilor și pozelor la secundă, în care fiecare fotografiază și postează orice, de la ce urmează să mănânce până la pozele ”transpirate” de la sala de fitness, cu greu mai reușim să apreciem o fotografie bună. Mai ales să înțelegem ce înseamnă o fotografie bună. Însă atunci când descoperim oameni pasionați de fotografie, mai ales acolo unde nu ne așteptăm, este musai să înțelegem ce înseamnă o fotografie bună.

Pe Sorin Pletea l-am cunoscut la o conferință pe sănătate (este medic psihiatru la Spitalul Obregia), iar cu ocazia unui interviu medical am descoperit și pasiunea lui pentru fotografii și ture foto. Pereții cabinetului lui sunt plini de lei, derviși, aurore boreale, nepalezi ….. Pare neobișnuit, nu, să vă imaginați un medic psihiatru care umblă pe coclauri cu aparatul foto în mâini? Și nouă ni s-a părut, așa că am decis să aflăm mai multe despre faptul că merge prin toată lumea să ”prindă” poza perfectă.

Portret sau natură ?

Fotografia de portret e grea – mi se pare foarte greu să faci o fotografie bună. E nevoie de o bună tehnică fotografică, lumini de studio, tehnici de editare.

De unde pasiunea pentru fotografii?

Eram prin școala generală, tatăl meu făcea fotografii și obișnuiam să intru cu el în laborator. Am început să fac și filme, alb- negru evident, le și developam. Apoi am avut o perioadă în timpul facultății în care am abandonat această pasiune, apoi am redescoperit-o, ca să zic așa.

Mulți fac fotografii pe unde apucă, dar tu mergi prin toată lumea.

Da, la un moment dat am descoperit astro-foto (fotografiile de noapte). Citisem undeva că cel mai bun loc din Europa pentru a fotografia cerul este Tenerife, în El Teide, sus, o zonă foarte înaltă, unde poluarea atmosferică este foarte redusă. În acel moment, un fotograf pe care îl urmăream pe Facebook voia să facă o tură foto în Tenerife. Am mers și eu și am început să cunosc această lume a pasionaților de fotografie. Acolo, în excursie, cineva mi-a spus de Dan Mirică și am văzut că face o tură foto în Nepal. De atunci am fost cu Dan de două ori în Nepal, o dată în Cappadocia, în Serengeti, Lofoten și urmează Scoția.

Ce înseamnă o tură foto? Oriunde mergi ai aparatul foto la ochi, pregătit de poza ”supremă”?

La început, făceam foarte multe fotografii; stăteam mereu cu aparatul la ochi. Însă acum, când am fost ultima oară în Nepal, și cu perioada aceea lungă, de 10 zile, de urcat și coborât, în total 150 km de mers pe jos, aveam aparatul în permanență la gât, dacă se întâmplă ceva să pot să fotografiez dar am făcut mult mai puține fotografii decât făceam de obicei, mai ales față de prima oară când am fost în Nepal. Acum m-am bucurat de drum, de peisaje, de oameni.

Care a fost cea mai grea tură foto?

Fizic – cea mai solicitantă a fost ultima, cea din Nepal. Am urcat până la aproape 4.120 de metri(la Annapurna Base Camp), pe zăpadă, penultima zi de urcare a fost chiar pe viscol, ninsoare, etc. A fost greu și din punct de vedere al distanței – 150 km în 10 zile- și nu a fost un urcuș continuu, mai mult urcare/coborâre aproape tot timpul. Au fost zile în care am avut diferențe de nivel de aproape 2.000 de metri.

Psihic- cea de anul trecut din Cappadocia, deoarece ne trezeam în fiecare dimineață, la 3.30- 4.00, ca să fotografiem baloanele până când răsare soarele, apoi ne plimbam peste tot și dormeam doar câteva ore pe zi.

Temperatură – cea mai grea excursie a fost cea din Lofoten (Norvegia). Erau temperaturi de până la -19 grade, se resimțeau spre minus douăzeci și ceva lejer. Dar noaptea aceea cu aurora a compensat pentru orice frig îndurat. Am stat o săptămână, dar într-o singură noapte am văzut aurora așa cum ar trebui. În celelalte nopți erau ca niște schițe, dacă știai unde să te uiți vedeai, așa, o nuanță de culoare, mai verde, mai gălbuie … dar cam atât.

Este costisitoare pasiunea asta pentru fotografie și pentru ture- foto?

Întotdeauna am spus că dacă un copil învață și face fotografie, nu va avea bani de droguri. Fotografia ca atare e costisitoare. Acum depinde și ce echipamente ai, ce vrei să fotografiezi. Aparatul este, în principiu, același, dar accesoriile (obiective, trepied, filtre) variază în funcție de ce vrei să fotografiezi. Iar excursiile costă și ele, însă având în vedere ce facem, nu cred că este prea mult.

Ai cam 200 de giga de poze, dar trebuie să existe și una favorită.

Omul din Nepal care se roagă. Eram în Bhaktapur. Pur și simplu, l-am văzut pe omul acela, în direcția în care se uita el era un templu, la parterul unei clădiri vechi. Omul se închina la templul respectiv și imaginea m-a impresionat, ca și povestea din spatele ei. Oamenii aceia au un ritual în fiecare dimineață, pe o tavă au petale de flori, orez sau grâu, în foarte multe locuri de pe stradă sunt clopoței. Oamenii trag de clopoței și aruncă petale de flori sau boabe de orez/grâu. După care se roagă.
Iar unii prieteni îmi spun că fotografia cu leul, făcută în Tanzania, este cea mai expresivă. Chiar mi-a scris un prieten că ar pune fotografia pe un perete întreg, să aibă senzația că leul vine spre el.
Altă fotografie favorită este cea cu dervișul, care, culmea, a fost o pură întâmplare că am reușit să prind baloanele așa.

Fotografiile de care spui sunt toate din străinătate. România nu are nimic de oferit?

Ba da, cum să nu. De vreo trei ani, am descoperit cursele de atelaje de câini și m-am împrietenit cu foarte mulți dintre cei care conduc atelajele, iar anul ăsta am fost la toate cursele de până acum. Așa am descoperit niște locuri pe care nu le văzusem niciodată, de exemplu Pasul Tihuța, unde am făcut și una dintre fotografiile care îmi place foarte mult.

De la Tușnad am și fotografii frumoase și amintiri plăcute. Eram pe marginea traseului, și era o domnișoară cu un echipaj de doi câini, iar unul dintre ei nu mai trăgea. În sanie, fiecare are un loc unde poate căra câinii accidentați, însă cățelul nu a vrut să stea, iar atelajul nu putea merge mai departe. Și atunci l-am luat eu ca să i-l aduc la start. Am mers cu el pe jos, dar după 20-30 de metri nu a vrut să mai meargă. A trebuit să-l iau în brațe. După aceea am aflat și motivul pentru care nu voia să mai meargă: îi intrase o bucată de gheață în lăbuță. L-am dus câteva sute de metri în brațe până la mașină și apoi la start.

Există poza perfectă?

Încă nu am făcut-o. Încerc de trei- patru ani. Am fost foarte aproape acum puțin timp, am ajuns unde trebuie, dar…nu a ieșit poza.

Ce zone din țara noastră ți se par cele mai frumoase? Ce ar merita promvat mai mult?

Dobrogea – plus că e foarte aproape de București. Cheile Nerei – am fost anul trecut a treia oară și abia atunci am aflat că, de fapt, sunt două cascade ale Beușniței. Zona Buzăului este, din punctul meu de vedere, prea nepusă în valoare din punct de vedere turistic.

Ai foarte multe fotografii expuse pe peretele cabinetului. Ce părere au pacienții?

(râzând) Ai fi surprinsă, dar uneori mă ajută. La un moment dat, am avut o pacientă care spunea că o anumită fotografie îi inspiră un anumit lucru. Am zis ok, folosim fotografiile în scop terapeutic, vin pacienții și se uită la ele. Nu mă deranjează, dacă se simt relaxați și bine.

După atâția ani de ”practică”, poți să îmi spui ce înseamnă o fotografie bună?

Să transmită mesajul pe care l-a intenționat fotograful fără să aibă nevoie de explicații suplimentare. Pentru mine, fotografia din Nepal, cu cel care se roagă, este o fotografie bună.

Revenind la ce discutam la început, într-o lume a selfie-urilor, tu nu prea ai așa ceva.

Da, nu prea am fotografii cu mine. Majoritatea fotografilor nu prea au fotografii cu ei înșiși. Cred că una dintre puținele poze în care sunt ”bine” este, de fapt, făcută de fiul meu cel mic.

Valentina Grigore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *