Dalí – artistul care a pictat teoria relativității inspirat de o bucată de brânză

„Singura diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun!”, spunea despre el Salvador Dalí.

Dalí este un reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă, cel care, grație aparițiilor excentrice și megalomaniei, a devenit o vedetă mondială, care a știut și a  reușit să folosească forța mass-media în avantajul său.

Înainte de a se alătura grupului suprarealist, în 1929, Salvador Dalí și-a impregnat opera cu un puternic  sentiment de fantastic și extraordinar, specific vechilor maeștri, cum ar fi Hieronymus Bosch. Această influență este vizibilă și în „Persistența memoriei”, cea mai cunoscută pictură a sa, una dintre primele realizate folosind abordarea „paranoică-critică”, în care își prezintă propriile conflicte psihologice și fobii: „ sunt primul surprins și adesea îngrozit de imaginile pe care le văd că apar pe pânza mea, înregistrez fără alegere și cu toată exactitatea posibilă dictatele subconștientului meu, visele mele. “

Misterul „ceasurilor care se scurg”, prezente în celebrul tablou, a fost mereu în centrul atenției, o mulțime de critici de artă, experți, iubitori ai lucrărilor lui Dalí , încercând să dea o interpretare care ar descifra misterul.

Unii istorici de artă subliniază că figura centrală din tablou este un autoportret al lui Dalí. Figura, care are caracteristici umane, cum ar fi genele, precum și o formă ce semnifică o metamorfoză, la fel ca și ceasurile care se transformă de la solid la lichid. Metamorfoza este un concept cheie în mișcarea suprarealistă, reflectând puterea transformatoare a viselor.

Cei mai mulți experți spun însă că „Persistența memoriei” face aluzie la influența progreselor științei în timpul vieții lui Dalí. Peisajul clar, dar de vis, reflectă un accent freudian asupra peisajului de vis, în timp ce ceasurile topite se pot referi la Teoria Relativității a lui Einstein, în care omul de știință face referire la distorsiunea spațiului și a timpului.  Ceasurile de buzunar nu sunt singurele referințe la timp din tablou. Nisipul este o trimitere la nisipurile (grăunțele) timpului și la nisipul din clepsidră. Furnicile au corpuri în formă tot de clepsidră. Umbra care se întinde pe scenă sugerează trecerea soarelui deasupra capului, iar oceanul îndepărtat poate sugera atemporalitate sau eternitate. Criticul de artă Dawn Ades a scris că „ceasurile moi sunt un simbol inconștient al relativității spațiului și timpului”.

Care este, însă, opinia autorului?

Dalí niciodată nu a interpretat sau explicat opera sa. Când a fost întrebat dacă această aluzie la Teoria Relativității lui Einstein este adevărată, el a răspuns că este „o viziune suprarealistă a brânzei Camembert care se topește în căldura soarelui”. Autentic Dalí!