Ce înseamnă pareidolia şi de ce vedem chipuri în obiectele din jurul nostru

Uneori vedem fețe care nu sunt acolo cu adevărat.

Este posibil să vă uitați la partea din față a unei mașini sau la o bucată de pâine prăjită arsă și să observați un model asemănător unei fețe. Acest lucru se numește pareidolie facială și este o eroare făcută de sistemul de detectare a fețelor din creier. Dar este o eroare care ne poate ajuta să înțelegem cum funcționează mintea umană.

Astrofizicianul american Carl Sagan a emis ipoteza că, precum o tehnică de supraviețuire, ființele umane sunt „conectate” de la naștere pentru a identifica chipul uman. În primele lor săptămâni, bebelușilor le place să privească fețele. Dacă o față este aproape, ei se concentrează asupra ei și o urmăresc. La două săptămâni, majoritatea bebelușilor încep să își recunoască părinții. Este fascinant modul în care vedem în subconștient o față în lună, în nori sau chiar într-o felie de pâine prăjită. Nu este surprinzător faptul că suntem capabili să vedem o formă facială într-o serie de aparate de uz casnic, indiferent dacă obiectul este mic sau mare.

Un studiu recent a susținut că nașterea unui copil ar putea afecta acest aspect al creierului nostru, sugerând că el poate varia de-a lungul vieții. Multe studii științifice exclud femeile însărcinate din cauza îngrijorării că schimbările dramatice ale nivelului lor hormonal ar putea afecta rezultatele. Însă cercetătorii de la Universitatea Queensland din Australia și-au dat seama că aceste modificări hormonale pot oferi informații interesante.

Robin Kramer, conferențiar senior la Facultatea de Psihologie, Universitatea din Lincoln, explică de ce este important studiul de la universitatea australiană. Cercetătorii din Queensland au descoperit că femeile care au născut de curând aveau mai multe șanse să vadă modele asemănătoare cu chipurile decât cele care erau însărcinate. Ei au sugerat „că acest lucru s-ar putea datora modificării nivelului hormonului oxitocină.”

Oamenii au evoluat pentru a fi sensibili la fețe și la modelele asemănătoare fețelor încă de la naștere, probabil pentru că atenția la fețe stă la baza interacțiunilor noastre sociale și ne poate ajuta, de asemenea, să rămânem în siguranță (este modul în care distingem prietenii și familia de străini). Maimuțele prezintă, de asemenea, pareidolie facială, ceea ce sugerează că împărtășim cu alte specii caracteristici ale sistemului nostru de detectare a fețelor, inclusiv greșelile pe care le face.

Este bine stabilit faptul că mesagerii chimici din creier joacă un rol în interacțiunile noastre sociale. De exemplu, oxitocina este adesea numită „hormonul iubirii” datorită legăturilor sale cu legătura socială și reproducerea. Studiile au arătat că o creștere artificială a nivelurilor de oxitocină, cu ajutorul unui spray nazal, îi determină pe oameni să petreacă mai mult timp uitându-se la regiunile oculare ale fețelor și îmbunătățește recunoașterea expresiilor faciale pozitive.

Nivelurile de oxitocină se modifică în mod natural în cazul femeilor însărcinate și după ce acestea au născut. Cercetări anterioare care au comparat femei aflate în diferite stadii ale sarcinii și postpartum au constatat că nivelurile de oxitocină și de alți hormoni variază dramatic. Cercetătorii australieni au decis să testeze dacă nivelurile de oxitocină (având în vedere rolul său în percepția fețelor) și probabilitatea de a vedea modele asemănătoare cu fețele sunt legate între ele. Aceștia au presupus că femeile aflate în perioada postnatală vor avea niveluri mai ridicate de oxitocină decât femeile însărcinate, ceea ce le va permite să vadă mai ușor fețele cu modele asemănătoare cu chipuri.

A vedea fețe în obiecte
Cercetătorii au comparat două grupuri de femei la un test de pareidolie a fețelor. Un grup era cu femei însărcinate, în timp ce celălalt grup era cu femei care născuseră în ultimele 12 luni. În timpul testului, tuturor femeilor li s-au arătat trei tipuri de imagini: fețe umane, obiecte obișnuite și fețe iluzorii (obiecte cu modele asemănătoare unor fețe în ele). Femeile au fost rugate să răspundă la imagini folosind o scală de 11 puncte, de la zero (nu, nu văd o față) la zece (da, văd cu siguranță o față).

Rezultatele au arătat că femeile postpartum au raportat într-adevăr că au văzut mai multe fețe pentru imaginile cu fețe iluzorii (răspunsul median a fost de 7,08) în comparație cu femeile însărcinate (răspuns median de 5,30). Așa cum era de așteptat, aceste grupuri nu au fost foarte diferite în ceea ce privește răspunsurile lor la imaginile cu fețe umane și obiecte obișnuite.

Autorii au concluzionat că sensibilitatea femeilor la nivelurile de pareidolie a fețelor ar putea fi sporită în timpul sarcinii parentale timpurii și ar putea încuraja crearea de legături sociale, ceea ce este evident important pentru mame și copiii lor. Această creștere a sensibilității, potrivit cercetătorilor, „este cauzată de nivelurile crescute de oxitocină în lunile de după naștere.”

Autorii studiului au precizat că „nu au măsurat de fapt nivelul de oxitocină al participanților lor. În schimb, au presupus că diferențele de oxitocină au cauzat diferențele în pareidolia feței.”

Totuși, acest lucru înseamnă că alte diferențe între cele două grupuri ar fi putut duce la rezultatul lor. Poate că femeile însărcinate și cele aflate în perioada postnatală diferă în ceea ce privește nivelul de anxietate, stres sau oboseală, toate acestea putând afecta performanța lor la această sarcină.

De asemenea, s-ar putea ca femeile însărcinate și cele aflate în perioada postnatală care aleg să completeze experimente psihologice online să difere într-un mod de care noi nu suntem conștienți. Efectuarea unui studiu de urmărire care să compare aceleași femei în timpul sarcinii și după ce au născut ar putea exclude unele dintre aceste alternative.

Unii mai mult decât alții
În timp ce studiul australian s-a concentrat pe femeile însărcinate și postpartum, știm că majoritatea oamenilor se confruntă cu modele asemănătoare cu cele de vedere a feței. De exemplu, studiile au arătat că femeile raportează că văd aceste chipuri iluzorii mai des decât bărbații, în timp ce credincioșii puternici în fenomene paranormale și religii arată experiențe mai frecvente decât scepticii și necredincioșii. Cercetătorii au descoperit chiar că singurătatea îi poate determina pe oameni să vadă mai des aceste modele de chipuri.

Pareidolia feței este, de asemenea, mai puțin experimentată de unele grupuri, cum ar fi cei cu tulburări din spectrul autist, precum și cu tulburări genetice precum sindromul Williams și sindromul Down.

Ca studiu preliminar, noua descoperire a acestei echipe, potrivit căreia femeile postpartum prezintă o pareidolie facială crescută, este cu siguranță interesantă. Dacă sensibilitatea la modelele asemănătoare chipurilor se schimbă de-a lungul vieții noastre și este, de asemenea, determinată de nivelurile hormonale subiacente, atunci măsurarea pareidoliei faciale ar putea reprezenta un instrument util pentru monitorizarea unor schimbări interne mai complexe care ar putea sta la baza problemelor de sănătate mintală.