Câte uleiuri, atâtea obiceiuri: cu ce păstrăm sănătatea pielii

uleiuri esentiale creme

Image by silviarita on Pixabay

Numeroase uleiuri esențiale vă pot ajuta să aveți o piele catifelată și sănătoasă din cap până-n picioare.

Din cauza senzației uleioase pe care o lasă, uleiurile (de orie fel) sunt văzute ca niște oi negre ale industriei cosmetice. Sau, cel puțin, erau, pentru că în ultima vreme tot mai multă lume apelează la ele pentru a-și hidrata pielea și chiar pentru a lupta cu anumite iritații/erupții/eczeme, etc. Totuși, dacă aveți acnee sau piele ultra sensibilă, faceți un test înainte de a vă da cu ulei pe tot corpul.

Ulei de argan

Este foarte bogat în vitamina E, acizi grași omega-3 și antioxidanți. Deși la început era indicat pentru părul uscat și deteriorat, uleiul de argan face minuni și pe față/corp. ”Acizii grași ajută celulele pielii să creeze membrane sănătoase, reduc inflamația și sporesc producția de colagen sănătos”, explică Joshua Zeichner, specialist dermatolog în cadrul Centrului Medical Muntele Sinai din New York.

Ulei de avocado

Este indicat pentru cei cu piele usată, sensibilă sau iritată. ”Acest ulei este bogat în vitamina E și acizi grași omega-3, care mențin funcționarea propice a celulelor și scad inflamația”, spune Jennifer Linder, dermatolog în cadrul Universității din California, San Francisco. Deoarece este un bun emolient, uleiul de avocado este indicat celor cu piele uscată, iritată sau îmbătrânită.

Ulei de cocos

Când o persoană are pielea extrem de sensibilă sau cu eczeme, cosmeticienii recomandă uleiul de cocos, cumpărat direct din magazin. De asemenea, studiile au arătat că uleiul de cocos revitalizează părul uscat. Structura sa bogată în acizi grași cu 12 atomi de carbon îi permite să pătrundă în cuticulă (stratul exterior, dur al firului de păr) și să îmbunătățească flexibilitatea și tăria acestuia. Luați o cantitate mică de ulei de cocos și frecați vârfurile părului sau folosiți uleiul ca un tratament de hidratare profundă când vă spălați pe cap.

Ulei din semințe de in

Indicat pentru piele sensibilă, iritată și afecțiuni precum eczemele sau dermatitele. Bogate în acizi grași omega-3 și omega-6, semințele de in sunt esențiale pentru o inimă sănătoasă și un ten frumos. Puteți amesteca semințele în mâncare sau puteți folosi uleiul ca pe un hidratant normal. Are proprietăți anti-inflamatoare, iar studiile au arătat că, administrat zilnic, poate ameliora simptomele eczemelor sau afecțiunilor pielii în doar trei luni.

Ulei de jojoba

Indicat pentru pielea uscată. Chiar dacă, tehnic, este ca o ceară lichidă, uleiul de jojoba are o structură chimică similară cu uleiurile naturale ale pielii, astfel încât este rapid absorbit. Deramtologii îl recomandă deoarece conține și minerale precum zinc și cupru, dar și vitaminele B și E, care ajută la repararea și revigorarea pielii.

Ulei de lavandă

Indicat pentru piele iritată sau cu predispoziție la acnee. Uleiul de lavandă, făcut din florile proaspete de lavandă, poate avea beneficii pentru cei cu acnee sau iritații ale pielii. Ajută la controlul producției de sebum, ameliorează iritația și este un antiseptic și dezinfectant natural. Uleiul de lavandă poate îmbunătăți și efectul altor produse destinate îngrijirii pielii, ajutând la absorbția ingredientelor active.

Ulei de măsline

Indicat pentru piele foarte uscată. Uleiul de măsline- în special cel extra- virgin- poate fi folosit pe tot corpul ca hidratant natural și este recomandat pentru pielea deshidratată. Este foarte bogat în acizi grași și vitamina E. La fel ca uleiul de jojoba, uleiu de mpsline are o structură similar cu uleiurile naturale produse de organism, astfel încât este foarte bine absorbit în piele. De obicei nu provoacă alergii, dar deoarece este un ulei dens, cei cu acne ar trebui să evite folosirea lui pe față. Studiile au arătat că o anumită componentă antioxidantă a uleiului de măsline poate proteja pielea de melanom.

Ulei din semințe de măceșe

Indicat pentru pigment neuniform, cicatrice, riduri fine și piele predispusă la acne. Uleiul din semințe de măceșe conține acizi grași omega-6 și vitaminele A și C, care ajută la regenerarea celulelor. Dacă îl folosiți timp de câteva săptămâni, veți remarca îmbunătătțiri smenificative în ceea ce privește disparișia petelor pigmentare, cicatricilor sau altor semne ale modificării culorii pielii.

Efectul retinolului (vitamina A), care are ca rezultat creșterea producției de colagen și elastină, înseamnă că și pielea îmbătrânită va avea de cștigat de pe urma acestui ulei. În plus, concentrația mare de acid linoleic ar putea ajuta pielea acneică.

Ulei de șofrănel

Indicat pentru pielea uscată și iritată. Uleiul de șofrănel conține acid linoleic sau acid gras omega-6, ceea ce ajută pielea să producă ceramide- un tip de lipide care permit pielii să rețină apa și să evite deshidratarea. Este cel mai bun ulei în cazul pielii inflamate, uscate, cu excepția uleiului de argan, însă uleiul de șofrănel este mai ieftin. Uleiul de șofrănel poate fi consumat ca atare și pentru prevenirea pielii uscate, în special dacă dieta dumneavoastră conține puține grăsimi (în cazul vegetarienilor și a celor cu dietă cu puține grăsimi și slabe în colesterol).  

Ulei de tea tree

Indicat pentru piele predispusă la acnee. Uleiul de tea tree se găsește în numeroase remedii contra acneei, ajută la distrugerea bacteriilor care produc pete din porii pielii și foliculii de păr și penetrează pielea destul de repede. Pentru rezultate mai bune, poate fi folosit în combinație cu spălături cu alfa-hidroxi și beta- hidroxi acizi. Acizii vor ajuta la eliminarea celulelor moarte care pot bloca porii. Deși este o substanță naturală, uleiul de tea tree poate cauza iritații, deci faceți un test pe o porțiune mică de piele înainte de a-l folosi pe tot corpul.