Cartelul becurilor – de ce se strică lucrurile atunci când se strică

becul si cartelul

Becul electric cu incandescență a apărut în 1878, invenție datorată inventatorului american Thomas Alva Edison.

El a înființat ulterior compania The Edison Electric Light, prin care își propunea să asigure lumină electrică ieftină pentru toți cetățenii. Becul devine astfel un lucru banal, obișnuit în toate locuințele americanilor, schimbându-le pentru totdeauna viața. Totodată, această invenție se transformă într-o uriașă afacere, cu un potențial de piață enorm. Afacere înseamnă în primul rând profit!

Astfel, în 1924, cei mai importanți producători de becuri au format Cartelul Phoebus, un grup internațional al celor mai importanți fabricanți de becuri care avea intenția de a standardiza becurile pentru a controla producerea și vânzarea acestora. De fapt, scopul principal al cartelului Phoebus nu a fost de a dezvolta standarde internaționale, ci de a micșora durata de viață/utilizare a becurilor. S-a observat că, înainte de 1924, această durată, declarată, era de cel puțin 2.000 de ore. Odată cu creșterea cererii și, prin urmare, a profitului, membrii Phoebus au convenit să reducă la jumătate durata de viață a tuturor becurilor prin utilizarea de materiale de calitate inferioară și prin metode de producție. Scăderea duratei de utilizare a fost realizată treptat până la dizolvarea cartelului, pentru a se evita atragerea atenției publicului. Aceasta este uzura morală planificată (în engleză planned obsolescence), consacrată drept o tehnică de marketing prin care, în realitate, un producător urmărește creșterea volumului vânzărilor produselor sale, prin limitarea deliberată a duratei de viață a produsului. Există aproape în toate domeniile, dar mai ales în sectorul IT (imprimante care sunt setate din fabricație să funcționeze pentru un anumit număr de pagini imprimate, sisteme de operare pentru computere instalate periodic, etc), al electronicelor și electrocasnicelor.