Un vultur a aterizat în zona gării din Buzău
A devenit eroul legendar al orașului!
În gara din Buzău, o placă memorială din marmură și o mică statuie spun călătorilor povestea vulturului Ilie. Existența acestui vultur în zona gării din este relatată pe larg în lucrarea „Ultimul zăgan”, apărută sub semnătura lui Bucur Chiriac. Vulturul a existat cu adevărat în zona Buzăului, între anii 1924-1942. El a putut fi admirat aproape 20 de ani de locuitori, fiind prins în comuna Gura Teghii de către pădurarul Furtună. Un negustor a cumpărat vulturul și l-a ținut în coteț alături de curcani, până când acesta și-a recapătat libertatea, prin lovirea cu ciocul a zăvorului. Astfel, Ilie, botezat așa de locuitori, a evadat!
O altă poveste spune că a fost prins de un hangiu din spatele gării Buzău, Anghel Adam, care l-a îngrijit alături de păsările lui domestice. „ Ilie se plimba zilnic, ca un moșier, pe străzile Buzăului. Ritualul zilnic presupunea plimbări pe lângă trotuar (pentru a nu încurca oamenii), până la piață, unde primea carne sau pește de la măcelari. Atât de îndrăgit a fost, încât, atunci când Expresul Cernăuți – București trecea pe acolo, ospătarii de la vagonul restaurant îi dădeau lui Ilie din bucatele pe care le aveau”, relatează Cronica de Buzău.
Ilie aștepta intrarea trenurilor în gară de la înălțimea acoperișului clădirii. Dacă era vorba de un tren cu vagon restaurant, cobora pe peron și aștepta tratația din partea bucătarului acestuia. Oamenii locului mai știu că Ilie avea oarecare probleme cu câinii, copiii și vânzătorii de ziare și covrigi, că-l mai trăgeau de pene și lui nu îi plăcea.
În timpul celui de al doilea Război Mondial, un soldat neamț l-a împușcat pe Ilie, iar vulturul s-a prăbuşit pe peron. Moartea sa a afectat mult populația, soldatul neamț scăpând cu greu de furia oamenilor. Tot orașul a însoțit cortegiul funerar neobișnuit până la Cimitirul Dumbrava, unde Ilie a fost înmormântat. Monumentul funerar a rezistat câțiva ani buni, până când s-a extins cimitirul. În memoria lui Ilie, în Buzău, o stradă care se află în vecinătatea gării, se numește Strada Vulturului.
Foto: Vulturul Ilie – Fotografie de Iosif Berman publicată în Cuvântul Liber, nr. 29, 19 mai 1934.